Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

de | nov. 27, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul pensionării preotului Vasile Rus, parohul comunității din Cociu.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale, județene și centrale. Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Vasile Rus, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Episcop Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Fiii luminii”.

 

La chinonic, corul parohiei a interpretat câteva colinde. De asemenea, la final Liturghiei, ierarhul împreună cu cei prezenți au colindat.

La final, părintele paroh Vasile Rus a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și colaboratorilor și credincioșilor pe care i-a păstorit timp de 45 de ani. Începând cu data de 1 decembrie 2021, părintele Vasile se va pensiona, retrăgându-se din activitatea administrativă, dar continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a acordat preotului paroh Vasile Rus o diplomă de aleasă cinstire. De asemenea, PS Benedict i-a mai oferit o icoană cu Maica Domnului, iar președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, i-a acordat o diplomă de aleasă recunoștință, „pentru activitatea pastorală rodnică, precum și pentru păstrarea și promovarea valorilor spirituale în cei 45 de ani petrecuți cu credință în slujba lui Dumnezeu și a comunității din Cociu”.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu a fost construită între anii 1926-1929, fiind împodobită cu pictură în tehnica „tempera”, executată de pictorul Gheorghe Croitoru.

În urmă cu 20 de ani, credincioșii parohiei au ridicat în proximitatea bisericii și un monument închinat eroilor neamului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferinţă susţinută de Teodor Baconschi la Zalău

Conferinţă susţinută de Teodor Baconschi la Zalău

În cadrul seriilor de întâlniri „Glasul Bisericii în cetate”, Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează conferinţa cu tema „Ortodoxie şi Occident: o convieţuire dificilă?”, avându-l ca invitat pe dipolmatul Teodor...