Binecuvântare arhierească în Parohia Cornești, Protopopiatul Huedin

de | apr. 4, 2021

În Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci), 4 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Cornești, Protopopiatul Huedin. După obiceiul strămoșesc, la intrarea în sat, ierarhul a fost întâmpinat de o caleașcă trasă de cai.

Cu prilejul vizitei pastorale, Preasfinția Sa a binecuvântat noul iconostas din paraclisul de la demisolul bisericii parohiale cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. În continuare, în biserica parohială, conform rânduielii din duminica a 3-a din Postul Mare, ierarhul a săvârșit ritualul scoaterii Sfintei Cruci, pe care a așezat-o în mijlocul bisericii, spre închinarea credincioșilor. Apoi, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dănuț Gheorghe Pintea, preotul Ioan Vesa, tatăl ierarhului (Parohia Sartăș, județul Alba), precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Crucea, odihna lui Hristos”, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Sfintei Cruci în viața Bisericii și a oricărui creștin.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei Cornești, dirijat de către arhidiaconul Daniel Mocanu. La finalul slujbei, interpreta de muzică populară Oana Bozga-Pintea a interpretat mai multe pricesne.

Scurt istoric

Lucrările de construcție la noua biserică parohială din Cornești, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, au demarat în luna septembrie a anului 2010. Acestea au fost finalizate prin purtarea de grijă a preotului paroh Dănuţ Gheorghe Pintea, lăcașul de cult fiind sfințit la data de 14 mai 2017, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de ierarhi și preoți.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Cătălin Pătru

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

168 de ani de la naşterea marelui poet român Mihai Eminescu.

168 de ani de la naşterea marelui poet român Mihai Eminescu.

Cu acest prilej în mai multe orașe din țară au loc zilele acestea ample manifestări. La Cluj-Napoca, de la ora 11, a fost oficiată de ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei o slujbă de Te deum şi au fost  depuse jerbe de flori la statuia poetului naţional. ÎPS...

Liturghie arhierească în Sigmir, județul Bistrița-Năsăud

Liturghie arhierească în Sigmir, județul Bistrița-Năsăud

După 45 de ani, creștinii parohiei bistrițene Sigmir au participat astăzi la o liturghie arhierească. Slujba a fost  oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care a sfințit cu această ocazie noul iconostas al bisericii. În...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

În sala de la demisolul Catedralei Episcopale Înălțarea Domnului din Zalău s-a desfășurat duminică ședința Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de PS Petroniu. De asemenea, înainte de începerea lucrărilor forului...

Liturghie arhierească la Mănăstirea Rohia

Liturghie arhierească la Mănăstirea Rohia

Duminică, 14 ianuarie 2018,  de Odovania praznicului Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, cu începere de la ora 9,30, Sfânta Liturghie Arhierească la Rohia, mănăstirea de metanie a Preasfinției Sale....