Binecuvântare arhierească în Parohia Gârboul Dejului, în a treia zi din Postul Mare

de | mart. 17, 2021 | Actualitatea religioasă

În a treia zi a Postului Sfintelor Paști, miercuri, 17 martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Gârboul Dejului, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 17:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de ierarh au slujit: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, duhovnicul Mănăstirii Cășiel, protosinghelul Serafim Bădilă, și parohul comunității, preotul Mihai Cosma.

Răspunsurile la slujbă au fost date de maicile de la Mănăstirea Cășiel.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre cum putem să îl urmăm pe Domnul Hristos pe drumul Crucii, în viața de zi cu zi și în special în perioada Postului Mare.

Joi, 18 martie, în Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca, ierarhul va citi ultima parte a Canonului cel Mare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

IPS Mitropolit Andrei este oaspetele PS Episcop Macarie în Scandinavia

IPS Mitropolit Andrei este oaspetele PS Episcop Macarie în Scandinavia

În aceste zile Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului se află, la invitația chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, într-o vizită fraternă în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Însoțiți de către...

Tabăra de lucru germano-română de la Mănăstirea Piatra Fântânele

Tabăra de lucru germano-română de la Mănăstirea Piatra Fântânele

În perioada 21 august – 3 septembrie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară tabăra de lucru germano-română (Workcamp 2023). În tabără participă tineri din Germania, care fac parte din cea mai mare...

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

Duminică, 20 august 2023, credincioșii Parohiei Benesat au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...