Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Sălicea

de | nov. 12, 2022

Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, în ziua de prăznuire a Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă Sălicea, județul Cluj.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, Episcopul-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte fostul vicar administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Iustin Tira, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, preotul paroh Liviu Rus și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură. Pornind de la sărbătoarea Sfinților Martiri Năsăudeni, ierarhul a vorbit pe tema „Atenționare, responsabilizare și încurajare”, arătându-le celor prezenți care este drumul creștinului în Biserică.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții Parohiei Gheorghieni, dirijați de teologul drd. Radu Micu.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a oficiat slujba parastasului pentru ctitorul bisericii parohiale, dr. Octavian Felecan, fiu al satului.

Apoi, preotul paroh Liviu Rus a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea Sălicea a fost ridicată între anii 1936-1938, pe locul vechii biserici de lemn, fiind ctitorită de dr. Octavian Felecan, fiu al satului, al cărui mormânt se află în naosul bisericii. În urma unui amplu proiect de reabilitare, lăcașul de cult a fost resfințit la data de 12 septembrie 1999, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

În luna septembrie a anului 2007, în curtea bisericii a fost ridicat un monument în cinstea eroilor locali.

În momentul de față, în cadrul parohiei se lucrează la edificarea unui altar de vară și a unei capele mortuare, potrivit preotului paroh Liviu Rus.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 16:00, la Biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorz-Băi (Parohia Sângeorz-Băi III), județul Bistrița-Năsăud, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,...