Binecuvântare arhierească în Parohia „Sf. Constantin și Elena” din Cluj-Napoca

de | iul. 18, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 17 iulie 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca.

Cu această ocazie, de la ora 18:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a apei și a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială, situată în curtea lăcașului de cult. În ultimele luni, prin grija preotului paroh Ciprian Ilie Mișin, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

De asemenea, ierarhul a sfințit o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, de la Schitul Prodromu din Muntele Athos. Icoana o fost pictată de iconarul Cătălin Bogătean, fiind donată bisericii de o familie de credincioși din cadrul parohiei.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, în semn de recunoștință și apreciere, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ciprian Ilie Mișin, iar doamnei preotese, Laura Maria Mișin, i-a oferit o diplomă de aleasă cinstire și o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, celor ce s-au împlicat în activitățile parohiei, ierarhul le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Calea Moților, a fost înființată în anul 1922, fiind a doua parohie ca vechime din municipiul Cluj-Napoca.

Actualul lăcaș de cult, sfințit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, a fost construit între anii 1995-1998, prin implicarea jertfelnică a preotului Alexandru-Marcel Sabău, care a păstorit parohia timp de aproape 40 de ani, în perioada 1981-2020.

Începând din luna ianuarie 2021, după pensionarea preotului Marcel Sabău, comunitatea parohială este păstorită de preotul Ciprian Ilie Mișin.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

În ultima duminică din luna iulie, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cehu Silvaniei, protopopiatul Zalău. Ierarhul a oficiat aici Sfânta Liturghie cu prilejul împlinirii a 20 de ani de pastorație și...

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Azi, duminică, 31 iulie, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare, înconjurat de un mare sobor de preoţi, de aproape sau mai departe, şi un număr impresionant de...

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Parohiile Ortodoxe  Române Lăpuș I și Lăpuș II, din Protopopiatul Lăpuș,  împreună cu Școala Gimnazială din comuna Lăpuș, organizează, în aceste zile, Tabăra Creștină „Prietenie, tinerețe și credință”, coordonată  de preoții parohi Ioan Mariș și Daniel Brisc şi...