Binecuvântare arhierească în Parohia „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca

de | oct. 25, 2021 | Actualitatea religioasă

Duminică seara, 24 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru” din cartierul clujean Sopor.

De la ora 18:00, PS Episcop Benedict Bistrițeanul a oficiat Paraclisul Maicii Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, în frunte cu protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui.

La finalul slujbei, ierarhul a sfințit icoana Sfântului Ierarh Silvestru, ocrotitorul spiritual al parohiei. Icoana a fost realizată de pictorul Florin Deaconiuc.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a acordat Ordinul „Mihai Vodă” familiei Șeulean Mihai și Andreea, pentru implicarea activă în viața și activitățile parohiei.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Silvestru”, păstorită de părintele Robert Anton Kovacs, a fost înființată în anul 2018, la finalul lunii octombrie, pentru creștinii ortodocși aflați în zona noului cartier clujean Sopor.

Primul hram al parohiei a fost sărbătorit în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la data de 2 ianuarie 2019, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei.

Momentan, slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat la parterul unui bloc, pe strada Soporului, nr. 7, sc. B, ap. 12. Aici se desfășoară și Școala parohială „Brațele părintești”, în cadrul căreia copiii  sunt catehizați, învață limba engleză, participă la cursuri de chitară și educație muzicală, precum și la ateliere cu tematică religioasă, conform preotului paroh Robert Kovacs.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi...

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Tuturor Sfinților” din cartierul clujean...