Binecuvântare arhierească în satul bistrițean Iliuța Bozghii

de | iun. 9, 2020

În a treia zi de Rusalii, marți, 9 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.

Cu prilejul hramului, slujba a fost oficiată la altarul de vară din proximitatea bisericii, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.

„Darurile Duhului Sfânt învățăm să le trăim împreună în Biserică”, a spus Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii este filie a parohiei Ciosa, păstorită de preotul Liviu Adrian Tomoroga.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în 25 octombrie 2005, fiind sfințit la data de 10 august 2008, de Preasfințitul Vasile Flueraș.

Mai multe fotografii AICI

În a treia zi de Rusalii, marți, 9 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 9 iunie 2020

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

    Peste 10 mii de pelerini se află deja în curtea Mănăstirii Nicula, conform estimărilor forțelor de ordine și ale organizatorilor. Grupuri de pelerini însă continuă să intre pe poarta așezământului monahal, să se oprească în fața bisericuței de lemn și să...

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea, post de radio aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, păstrând tradiția cu care și-a obișnuit ascultătorii, transmite și în acest an, începând cu data de 14 august ora 18:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...