Binecuvântare arhierească la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în prima zi a Anului Nou 2023

de | ian. 1, 2023 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 1 ianuarie 2023, în prima zi a Anului Nou, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: părintele paroh Titus Moldovan, pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci – director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, preotul Petru Ioan Ilea și secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Creștea cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul”, fâcând referire la Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, ierarhul a vorbit despre lucrarea harului în viața fiecărui creștin.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de fete al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos.

La finalul slujbei a fost săvârșit un Polihroniu pentru Noul An 2023, iar preotul paroh Titus Moldovan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic.

Slujbă de binecuvântare a Noului An

În noaptea dintre ani, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat o slujbă de Te Deum, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate în anul care a trecut, rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2023. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a precizat că trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântare și să-L rugăm să înnoiască lăuntrul nostru și să ne elibereze de patimi și de obiceiuri rele.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” este ridicată în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, pe Bulevardul Eroilor, nr. 24-26.

Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane, fiind încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în anul 1999. Biserica a fost sfințită în data de 18 august 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Lăcașul de cult, unic în spațiul răsăritean, este un manifest spiritual, care arată că Ortodoxia poate fi modernă și, în același timp, să se inspire din tradiție. În spațiul interior, mozaicurile, realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik, redau o sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale din primul mileniu de istorie a Bisericii creștine. Iconostasul, realizat în lemn de tei aurit, de artistul Silviu Oravitzan, ilustrează lumina spirituală care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă.

În prezent, Parohia clujeană „Schimbarea la Față” este păstorită de părintele paroh Titus Moldovan, alături de cei doi preoți slujitori: pr. Petru Ioan Ilea și pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Un număr record de persoane au trecut pragul Muzeului Etnografic

Un număr record de persoane au trecut pragul Muzeului Etnografic

Muzeele Consiliului Județean Cluj au atras, și în 2022, vizitatori din toate colțurile lumii Muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj au reprezentat, și în anul 2022, una dintre atracțiile principale atât pentru publicul clujean, cât și pentru turiști din alte...

Slujire arhierească în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Slujire arhierească în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 8 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei...