Binecuvântare arhierească la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în prima zi a Anului Nou 2022

de | ian. 1, 2022

În prima zi a Anului Nou, sâmbătă, 1 ianuarie 2022, la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: părintele paroh Titus Moldovan, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, preotul Petru Ioan Ilea, preotul militar Emanuel Cășvean, de la Biserica Militară a Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”  din Florești, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, și administratorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, arhid. prof. Daniel Frumos.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „«Începutul» și taina vieții” și i-a îndemnat pe credincioși să sporească dragostea sinceră pentru semeni în Noul An.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Sergiu Cozmin Păcurar. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Sâmboieni, Protopopiatul Gherla.

Răspunsurile liturgice au fost date cântărețul bisericesc al parohiei, Iuliu Gabriel Bulbuc.

La finalul slujbei a fost săvârșit un Polihroniu pentru Noul An 2022, iar preotul paroh Titus Moldovan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic.

 

Slujbă de binecuvântare a Noului An

În noaptea dintre ani, începând cu ora 23:15, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Părintele Episcop Benedict a oficiat o slujbă de Te Deum, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate darurile revărate în anul care a trecut și rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2022. La final a rostit un cuvânt de învățătură în care a precizat că anul 2022 va fi mai bun dacă Hristos va fi prezent în viața noastră.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” este ridicată în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, pe Bulevardul Eroilor, nr. 24-26.

Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane, fiind încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în anul 1999. Biserica a fost sfințită în data de 18 august 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Lăcașul de cult, unic în spațiul răsăritean, este un manifest spiritual, care arată că Ortodoxia poate fi modernă și, în același timp, să se inspire din tradiție. În spațiul interior, mozaicurile, realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik, redau o sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale din primul mileniu de istorie a Bisericii creștine. Iconostasul, realizat în lemn de tei aurit, de artistul Silviu Oravitzan, ilustrează lumina spirituală care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă.

În prezent, Parohia clujeană „Schimbarea la Față” este păstorită de părintele paroh Titus Moldovan, alături de cei doi preoți coslujitori: pr. Petru Ioan Ilea și pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Unirea Principatelor Române sărbătorită la Oslo, Norvegia

Unirea Principatelor Române sărbătorită la Oslo, Norvegia

Duminică, 24 ianuarie 2016, cu prilejul aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohiei ortodoxe române din Oslo, Norvegia, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, împreună cu...

Faza locală a olimpiadei de religie, la nivelul județului Cluj

Faza locală a olimpiadei de religie, la nivelul județului Cluj

Circa 300 de elevi din județul Cluj au participat sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locală a Olimpiadei de Religie. Concursul destinat elevilor din clasele VII-XII s-a desfășurat în șase centre de concurs: Dej, Gherla, Huedin, Câmpia Turzii, Turda și...

Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Cluj-Napoca

Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Cluj-Napoca

Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca și-a sărbătorit  duminică, în 17 ianuarie 2016 hramul, în ziua de prăznuire a marelui sfânt.  Credincioșii de pe Strada Soporului au primit sâmbătă, în ajunul  sărbătorii,  vizita Mitropolitului Andrei, care a...

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului

La sediul Arhiepiscopiei Clujului vor avea loc sâmbătă, 23 ianuarie 2016, ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale. Acestea vor fi prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Se va discuta activitatea pe anul trecut de la nivelul celor...

Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

Circa 300 de elevi din Cluj vor participa sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locala a Olimpiadei de Religie. Concursul va fi organizat în 6 centre din județ si are ca scop testarea cunoștințelor cât și a creativității elevilor. Din numărul total de participanți vor...