Binecuvântare arhierească la Sucutard | 700 de ani de la prima atestare documentară a localității

de | iul. 5, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sucutard, județul Cluj, cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de la construirea bisericii și a 700 de ani de la prima atestare documentară a localității. 

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat noul altar de vară, construit în curtea bisericii parohiei cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, eclesiarhul Mănăstirii Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean, preotul Horea Baciu de la Parohia Geaca și preotul paroh Grigore Moldovan.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbind despre sutașul din Capernaum și obișnuința cu Hristos.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Bogdan Ioan Pența. De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

La final, parohul Grigore Moldovan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența și binecuvântare. Totodata, i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul parohiei.

Pentru întreaga activitate desfășurată în cei 47 de ani de slujire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat parohului Grigore Moldovan Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Distincția i-a fost înmânată de Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul.

La sărbătoarea localității au fost prezente oficialitățile locale, fiii satului, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, printre care și consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului, Sorin Câlea, și primarul comunei Geaca, Ioan Miron.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

700 de ani de la prima atestare documentară a satului Sucutard

Parte integrantă a comunei Geaca, județul Cluj, satul Sucutard este atestat documentar din anul 1320. Acesta se înscrie în rândul localităților în care trupele hortyste au comis numeroase atrocități. În amintirea celor uciși în toamna anului 1940 de trupele locotenentului Pakucs, sătenii au ridicat un monument, unde sunt comemorați anual toți martirii locali.

Biserica Parohiei Sucutard, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, a fost construită între anii 1891-1892. În anul 1968 a fost renovată, fiind împodobită cu pictură în tehnica tempera, iar între anii 1990-1991 a trecut din nou prin lucrări de întreținere. În anul 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat noul iconostas și ultimele lucrări de renovare și înfrumusețare, realizate prin grija părintelui paroh Grigore Moldovan.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 5 iulie 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Prezență Arhierească în Parohia Ileanda

Prezență Arhierească în Parohia Ileanda

Duminică, 13 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ileanda, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte...

Fără cruce nu există comuniune cu Hristos

Fără cruce nu există comuniune cu Hristos

Suntem în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. La Sfânta Liturghie citim un fragment scurt din Evanghelia după Ioan, care redă semnificația Crucii în credința creștină, reliefată în convorbirea lui Iisus cu Nicodim (Ioan 3, 13-17). Este evident că crucea nu...

Vizită de lucru a Părintelui Mitropolit Andrei, în Protopopiatul Dej

Vizită de lucru a Părintelui Mitropolit Andrei, în Protopopiatul Dej

În după-amiaza zilei de 25 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a vizitat trei parohii din Protopopiatul Dej. Primul popas duhovnicesc al Părintelui Mitropolit a fost la Parohia Nima, unde paroh este părintele Daniel Cristian Câmpeanu....