Binecuvântare arhierească la Sucutard | 700 de ani de la prima atestare documentară a localității

de | iul. 5, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sucutard, județul Cluj, cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de la construirea bisericii și a 700 de ani de la prima atestare documentară a localității. 

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat noul altar de vară, construit în curtea bisericii parohiei cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, eclesiarhul Mănăstirii Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean, preotul Horea Baciu de la Parohia Geaca și preotul paroh Grigore Moldovan.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbind despre sutașul din Capernaum și obișnuința cu Hristos.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Bogdan Ioan Pența. De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

La final, parohul Grigore Moldovan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența și binecuvântare. Totodata, i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul parohiei.

Pentru întreaga activitate desfășurată în cei 47 de ani de slujire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat parohului Grigore Moldovan Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Distincția i-a fost înmânată de Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul.

La sărbătoarea localității au fost prezente oficialitățile locale, fiii satului, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, printre care și consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului, Sorin Câlea, și primarul comunei Geaca, Ioan Miron.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

700 de ani de la prima atestare documentară a satului Sucutard

Parte integrantă a comunei Geaca, județul Cluj, satul Sucutard este atestat documentar din anul 1320. Acesta se înscrie în rândul localităților în care trupele hortyste au comis numeroase atrocități. În amintirea celor uciși în toamna anului 1940 de trupele locotenentului Pakucs, sătenii au ridicat un monument, unde sunt comemorați anual toți martirii locali.

Biserica Parohiei Sucutard, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, a fost construită între anii 1891-1892. În anul 1968 a fost renovată, fiind împodobită cu pictură în tehnica tempera, iar între anii 1990-1991 a trecut din nou prin lucrări de întreținere. În anul 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat noul iconostas și ultimele lucrări de renovare și înfrumusețare, realizate prin grija părintelui paroh Grigore Moldovan.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 5 iulie 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Olimpiada de Religie la Huedin

Olimpiada de Religie la Huedin

               La Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin, a avut loc în data de 23 februarie 2019, etapa locală a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. Față de anul trecut, când doar 16 elevi au ales să participe la Olimpiada de Religie Ortodoxă, anul acesta s-au înscris...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...