Binecuvântare arhierească la Telciu

de | feb. 14, 2021

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Telciu, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preoții parohiei, Dănuț Părăscan și Anton Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Marius Ionuț Souca. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Frata, din Protopopiatul Turda.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a credincioșilor și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Tot astăzi, ierarhul s-a rugat pentru sufletul regretatei artiste de muzică populară, Valeria Peter Predescu, la mormântul acesteia, aflat în curtea bisericii.

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Telciu a fost construită între anii 1900-1913, cu ajutorul fondurilor grănicerești, în stil neoromanic, fiind una dintre cele mai mari biserici rurale din țară.

În perioada 2000-2013, lăcașul de cult a fost renovat și înfrumusețat, atât la exterior, cât și la interior, iar pictura a fost restaurată în totalitate. Biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la data de 22 septembrie 2013, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la zidire.

În cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea două parohii: Parohia Telciu I, avându-l ca paroh pe preotul Ioan-Dănuț Părăscan, și Parohia Telciu II, avându-l ca paroh pe preotul Anton-Viorel Pop.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA