Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din localitatea Spermezeu

de | ian. 30, 2021

În ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sâmbătă, 30 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat credincioșii din localitatea Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială din localitate, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de protopopi, preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor prezenți despre unitate si slujirea aproapelui, pornind de la exemplul vieții Sfinților Trei Ierarhi.

 

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, în prezența oficialităților locale, a credincioșilor și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Spermezeu, satul natal al Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a fost construită între anii 1958-1969.

Parohia mai are o biserică veche, edificată în anul 1712. Lăcașul de rugăciune poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului” si a fost declarat monument istoric, potrivit preotului paroh Simion Buta.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Vasile Mizgan

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...