Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Mireș. Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei

de | mart. 10, 2019 | Actualitatea religioasă

Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mireș, Protopopiatul Năsăud, a fost resfințită duminică, 10 martie 2019, de Mitropolitul Clujului.

Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și credincioși începând cu ora 9:00, iar apoi a oficiat slujba de resfințire, ca urmare a finalizării lucrărilor de pictură a locașului de cult.

În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit întru diacon pe teologul Laurian Rus.

După citirea pericopei evanghelice, a Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, ÎPS Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură cu tema „Postirea integrală”, prin intermediul căruia a subliniat importanța și caracteristicile postului, arătând că postul nu se limitează la consumul de alimente de post, ci este legat mai ales de comportamentul nostru.

În continuare, Ierarhul a arătat și care este simbolismul acestei zile.

De asemenea, prin intermediul textelor liturgice ale acestei duminici, Părintele Mitropolit a subliniat importanța postirii.

La acest moment festiv pentru comunitatea din Mireș au participat mai mulți invitați, dintre care îi amintim pe părintele Vasile Nemeș, Inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Clujului, pr. Ioan Dâmbu, Protopopul de Năsăud, pr. Alexandru Ciui, Protopopul de Cluj 2 și pr. Vicențiu Doru Zinveliu, Protopopul de Belean, amândoi fii ai satului Mireș.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene, dirijat de arhid. Ionuț Pleș.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Mircea Bățan a mulțumit Ierarhului pentru binecuvântare și i-a oferit în dar un toiag arhieresc. De asemenea, a mulțumit invitaților, oficialități județene și locale, clericilor și credincioșilor.

Pentru activitatea administrativ-pastorală desfășurată la Mireș, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit pe părintele Mircea Bățan întru Iconom Stavrofor, cu dreptul de a purta Cruce pectorală.

De asemenea, Ierarhul a oferit domnului Grigore Bradea, primar al Comunei Chiuza, Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar ceilalți creștini care s-au implicat în lucrările de pictură, renovare și înfrumusețare a bisericii parohiale au primit Diplome de aleasă cinstire.

Parohia Ortodoxă Mireș este parte integrantă a Protopopiatului Ortodox Năsăud, iar din anul 2011 este păstorită de părintele Mircea Bățan.

Biserica parohiei, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”,  a fost construită între anii 1936-1938, fiind sfințită în anul 1981 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira Maramureșanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mireș, Protopopiatul Năsăud, a fost resfințită duminică, 10 martie 2019,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 10 martie 2019

 

Ultimele articole

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpteți de folclor vor evolua duminică, 4 septembrie 2022, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia...

18 august – Sf. Mc. Flor și Lavru

18 august – Sf. Mc. Flor și Lavru

Acești sfinți au trăit în secolul al II-lea, erau frați gemeni și erau sculptori în piatră, artă pe care au învățat-o de la Sfinții Proclu și Maxim. După ce dascălii lor au murit ca martiri, ei s-au dus la Iliric, în Dardania, în cetatea Ulpian, unde munceau pentru...

Adunarea Națională Bisericească, în ședință anuală de lucru

Adunarea Națională Bisericească, în ședință anuală de lucru

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat miercuri, 16 februarie 2022, ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul...

Cursuri de Teologie non-formală la Cluj

Cursuri de Teologie non-formală la Cluj

Pornind de la un vechi dicton popular, care spune că „învățatul nu se încheie niciodată", și ținând cont de faptul că „viața este o perpetuă provocare, iar nevoia de a învăța nu poate stagna imediat după încheierea studiilor superioare”, Asociația Discerno din...