Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Mireș. Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei

de | mart. 10, 2019

Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mireș, Protopopiatul Năsăud, a fost resfințită duminică, 10 martie 2019, de Mitropolitul Clujului.

Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și credincioși începând cu ora 9:00, iar apoi a oficiat slujba de resfințire, ca urmare a finalizării lucrărilor de pictură a locașului de cult.

În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit întru diacon pe teologul Laurian Rus.

După citirea pericopei evanghelice, a Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, ÎPS Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură cu tema „Postirea integrală”, prin intermediul căruia a subliniat importanța și caracteristicile postului, arătând că postul nu se limitează la consumul de alimente de post, ci este legat mai ales de comportamentul nostru.

În continuare, Ierarhul a arătat și care este simbolismul acestei zile.

De asemenea, prin intermediul textelor liturgice ale acestei duminici, Părintele Mitropolit a subliniat importanța postirii.

La acest moment festiv pentru comunitatea din Mireș au participat mai mulți invitați, dintre care îi amintim pe părintele Vasile Nemeș, Inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Clujului, pr. Ioan Dâmbu, Protopopul de Năsăud, pr. Alexandru Ciui, Protopopul de Cluj 2 și pr. Vicențiu Doru Zinveliu, Protopopul de Belean, amândoi fii ai satului Mireș.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene, dirijat de arhid. Ionuț Pleș.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Mircea Bățan a mulțumit Ierarhului pentru binecuvântare și i-a oferit în dar un toiag arhieresc. De asemenea, a mulțumit invitaților, oficialități județene și locale, clericilor și credincioșilor.

Pentru activitatea administrativ-pastorală desfășurată la Mireș, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit pe părintele Mircea Bățan întru Iconom Stavrofor, cu dreptul de a purta Cruce pectorală.

De asemenea, Ierarhul a oferit domnului Grigore Bradea, primar al Comunei Chiuza, Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar ceilalți creștini care s-au implicat în lucrările de pictură, renovare și înfrumusețare a bisericii parohiale au primit Diplome de aleasă cinstire.

Parohia Ortodoxă Mireș este parte integrantă a Protopopiatului Ortodox Năsăud, iar din anul 2011 este păstorită de părintele Mircea Bățan.

Biserica parohiei, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”,  a fost construită între anii 1936-1938, fiind sfințită în anul 1981 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira Maramureșanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mireș, Protopopiatul Năsăud, a fost resfințită duminică, 10 martie 2019,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 10 martie 2019

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabără de pregătire a tinerilor voluntari

Tabără de pregătire a tinerilor voluntari

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița organizează în perioada 10-13  noiembrie 2016, la Centrul Misionar de Tineret din Sîngeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor pentru taberele viitoare, intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii...

Ziua Armatei Române, marcată în marile orașe din țară

Ziua Armatei Române, marcată în marile orașe din țară

Ziua Armatei Romane a fost sărbătorită marți, 25 octombrie 2016, în marile orașe din țară. Președintele Romaniei, Klaus Iohannis a luat parte la manifestările organizate la Carei, unde a fost întâmpinat la ora 11:00 pe platoul din fața Monumentului „Glorie Ostașului...

Ședința celor trei cercuri misionar-pastorale din Cluj-Napoca

Ședința celor trei cercuri misionar-pastorale din Cluj-Napoca

Cele trei cercuri misionar-pastorale din Cluj-Napoca s-au întâlnit în sedință comună marți, 25 octombrie 2016, la Biserica „Înălțarea Domnului” de pe B-dul Dorobanților pentru a pune la punct programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Municipiu. Evenimentul ar urma...

Resfințirea bisericii din localitatea Sutor, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Sutor, Episcopia Sălajului

Duminica a XXIII-a după Rusalii a constituit pentru credincioșii filiei Sutor, Parohia Sâncraiu Almașului, Protopopiatul Zalău, un moment de aleasă bucurie, deoarece l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu ocazia acestui eveniment deosebit,...