Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Ortodoxă Iclod, județul Cluj

de | dec. 8, 2019 | Actualitatea religioasă

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, 8 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Iclod, localitate unde a slujit pictorul Luca, cel care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Cu acest  prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la casa parohială.

De la ora 10:00, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, preotul paroh Nicu Claudiu Herinean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptul că mila și grija față de bolnavi este o faptă a milei trupești.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Nicolae” al Protopopiatului Gherla, dirijat de preotul Alin Pădurean, și de Grupul de tineri „Preotul Luca din Iclod” al parohiei, dirijat de Gabriel Pop, cântărețul bisericii.

La final slujbei, ierarhul l-a hirotesit duhovnic pe preotul Alin Pădurean, parohul Bisericii din Buza.

Părintele paroh Nicolae Claudiu Herinean a mulțumit chiriarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și celor ce s-au implicat în viața și activitățile parohiei. Totodată, i-a oferit o bederniță și o icoană cu Sfântul Nicolae.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat parohului Nicu Claudiu Herinean Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului comunei Iclod, Emil Ioan Pîrțoc, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Membrii Comitetului și Consilului parohial, precum și cei care s-au implicat în lucrările de renovare a casei parohiale au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

De asemenea, au fost premiați copiii care au participat la Concursul de eseuri „Eu, Biserica și Satul meu”, organizat de parohie în colaborare cu Scoala Gimnazială din Iclod, având sprijinul profesoarei de religie, Monica Sălăgean. Concursul a fost dedicat anului omagial al satului românesc.

După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, recent renovată, și a dăruit familiei părintelui Herinean o icoană cu Sfântul Nicolae.

Lucrările la casa parohială au început în anul 2014 și s-au realizat cu sprijinul Consiliului Local din Iclod, al credincioșilor parohiei, precum și al altor binefăcători.

 

Biserica Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1958-1961, iar în anul 1992, sub îndrumarea preotului de atunci, Teodor Boroș, s-au efectuat lucrări de extindere, fiind construite cele două abside laterale. Pictura a fost realizată în 1994, de pictorul Vasile Cosma, fiu al satului, însă cu timpul s-a deteriorat, motiv pentru care în 2013 au fost demarate lucrări de restaurare, fiind binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei în luna mai a anului 2015.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, 8 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 8 decembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Ultimele articole

Credincioşia şi gingăşia femeii creştine

Credincioşia şi gingăşia femeii creştine

Atunci când Domnul Hristos a fost pironit pe Cruce, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ucenicii s-au risipit, mulţimile L-au părăsit, doar femeile mironosiţe I-au rămas aproape şi I-au fost credincioase până la capăt.

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel,...

Agenda culturală | Interviu cu Ingo Tegge și Emanuel Petran

Agenda culturală | Interviu cu Ingo Tegge și Emanuel Petran

Astăzi, la #AgendaCulturală, am purtat un dialog cu domnul Ingo Tegge, directorul Centrului Cultural German din Cluj. Acesta a vorbit despre „Lucruri care dor", o expoziție emoționantă aflată în desfășurare la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, până în luna iunie. De...

Părintele Mitropolit Andrei, la hramul bisericii din satul natal

Părintele Mitropolit Andrei, la hramul bisericii din satul natal

În Duminica a doua după Paşti, numită şi Duminica Tomii, 9 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, jud. Maramureș, cu...

Hramul Mănăstirii Salva, prăznuit în prezența Mitropolitului Clujului

Hramul Mănăstirii Salva, prăznuit în prezența Mitropolitului Clujului

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 7 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, Protopopiatul...