Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Ortodoxă Iclod, județul Cluj

de | dec. 8, 2019 | Actualitatea religioasă

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, 8 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Iclod, localitate unde a slujit pictorul Luca, cel care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Cu acest  prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la casa parohială.

De la ora 10:00, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, preotul paroh Nicu Claudiu Herinean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptul că mila și grija față de bolnavi este o faptă a milei trupești.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Nicolae” al Protopopiatului Gherla, dirijat de preotul Alin Pădurean, și de Grupul de tineri „Preotul Luca din Iclod” al parohiei, dirijat de Gabriel Pop, cântărețul bisericii.

La final slujbei, ierarhul l-a hirotesit duhovnic pe preotul Alin Pădurean, parohul Bisericii din Buza.

Părintele paroh Nicolae Claudiu Herinean a mulțumit chiriarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și celor ce s-au implicat în viața și activitățile parohiei. Totodată, i-a oferit o bederniță și o icoană cu Sfântul Nicolae.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat parohului Nicu Claudiu Herinean Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului comunei Iclod, Emil Ioan Pîrțoc, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Membrii Comitetului și Consilului parohial, precum și cei care s-au implicat în lucrările de renovare a casei parohiale au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

De asemenea, au fost premiați copiii care au participat la Concursul de eseuri „Eu, Biserica și Satul meu”, organizat de parohie în colaborare cu Scoala Gimnazială din Iclod, având sprijinul profesoarei de religie, Monica Sălăgean. Concursul a fost dedicat anului omagial al satului românesc.

După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, recent renovată, și a dăruit familiei părintelui Herinean o icoană cu Sfântul Nicolae.

Lucrările la casa parohială au început în anul 2014 și s-au realizat cu sprijinul Consiliului Local din Iclod, al credincioșilor parohiei, precum și al altor binefăcători.

 

Biserica Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1958-1961, iar în anul 1992, sub îndrumarea preotului de atunci, Teodor Boroș, s-au efectuat lucrări de extindere, fiind construite cele două abside laterale. Pictura a fost realizată în 1994, de pictorul Vasile Cosma, fiu al satului, însă cu timpul s-a deteriorat, motiv pentru care în 2013 au fost demarate lucrări de restaurare, fiind binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei în luna mai a anului 2015.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, 8 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 8 decembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Ultimele articole

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat vine pe lume la data de 31 martie 1891 la București, în casa părintească de pe Calea Dorobanților. Ion Pillat făcea parte dintr-o familie înstărită, cu strămoși-figuri de reper în istoria poporului român. Tatăl său, de la care a preluat și prenumele Ion,...

Pr. vicar Iustin Tira, sărbătorit la aniversarea a 70 de ani de viață

Pr. vicar Iustin Tira, sărbătorit la aniversarea a 70 de ani de viață

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat luni seara, 5 aprilie 2021, un eveniment aniversar în cinstea părintelui Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață. Părintele vicar s-a născut la data...

Binecuvântare arhierească în Parohia Cornești, Protopopiatul Huedin

Binecuvântare arhierească în Parohia Cornești, Protopopiatul Huedin

În Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci), 4 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Cornești, Protopopiatul Huedin. După obiceiul...

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în Parohia Rebra

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în Parohia Rebra

Vineri, 2 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail...