Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Pălatca

de | oct. 11, 2020

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Pălatca, Protopopiatul Cluj I.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă la biserica parohială, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Apoi, a sfințit Altarul de vară, construit în proximitatea bisericii, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Călin Aurel Drevea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit întru iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Călin Drevea. Totodată, toți ceilalți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a fiilor satului, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la Centrul cultural-catehetic „Împreună”, din cadrul Parohiei Pălatca.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 11…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 11 octombrie 2020

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Ciumărna

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Ciumărna

Duminică, 3 iunie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău.Cu acest prilej a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și părintele Ionuț...

Întâlnire după 20 de ani de la terminarea Seminarului băimărean

Întâlnire după 20 de ani de la terminarea Seminarului băimărean

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, promoţia 1998 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare s-a întâlnit după 20 de ani de la absolvire. 26 de preoţi şi 10 mireni dintre...