Binecuvântare arhierească pentru credincioşii din Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud

de | mai 13, 2019

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei s-a aflat sâmbătă, 11 mai 2019, în mijlocul credincioşilor din Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud, pentru a binecuvânta lucrările desfăşurate la casa parohială.

Evenimentul a debutat la ora 18.00 în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu slujba Aghiasmei mici săvârşită de Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de preoţi, din care au făcut parte consilierul pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul Ţării Năsăudului, pr. Ioan Dâmbu, pr. parohGeorgeCetănaş, şi ceilalţi preoţi din Cercul pastoral-misionar Mocod.

În cuvântul rostit la finalul slujbei de Sfinţire a apei, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a anticipat importanţa Duminicii Mironosiţelor. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că prin credincioşia, curajul, bunătatea şi ataşamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, femeile mironosiţe sunt prototipul femeilor credincioase dintotdeauna, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Petru în prima sa epistolă sobornicească (I Ptr. 3, 3-4) sau teologul rus Paul Evdokimov în cartea sa „Femeia şi mântuirea lumii”.

Slujba Sfeştaniei a continuat la casa parohială care, în ultimul timp, a beneficiat de ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare, atât la exterior, cât şi la interior. La acest moment deosebit de important din viaţa comunităţii au participat numeroşi credincioşi îmbăcaţi în straie populare specifice zonei Năsăudului, pentru care vizita ierarhului nostru a reprezentat, deopotrivă, un prilej de bucurie şi binecuvântare.

Acest eveniment duhovnicesc se încadrează şi în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, coordonat de pr. Dan Vasile, întrunit cu această ocazie în parohia Tăure. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Perişor de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

 

Date istorice

 Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tăure a fost construită în anul 1876, pe locul unei bisericuţe vechi din lemn.

Biserica a fost sfinţită în anul 1930, iar după executarea unor lucrări de renovare şi zugrăvire a ei a fost resfinţită la data de 9 iulie 1978 de către vrednicul de pomenire ÎPS Teofil Herineanu. Între anii 1992-2003, au avut loc diverse lucrări şi reparaţii de exterior şi interior, necesare pentru înfrumuseţarea bisericii, în special pictarea ei şi montarea unui iconostas din lemn de stejar sculptat. La finalul acestor lucrări, în data de 13 iulie 2003, a avut loc resfinţirea bisericii de către Preasfinţitul Irineu Pop Bistriţeanul.

De la sfârşitul anului 2018, comunitatea credincioşilor din Tăure este păstorită de către părintele George Cetănaş.

 

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...