Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Binecuvântare arhierească și inaugurarea unui muzeu parohial în Bocșița, județul Sălaj

de | iun. 22, 2025

În Duminica a 2-a după Rusalii, cunoscută în calendarul ortodox ca Duminica Sfinților Români, 22 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Vizita arhierească a fost prilejuită de binecuvântarea lucrărilor de renovare efectuate la biserica parohială, precum și de inaugurarea unui muzeu parohial dedicat memoriei și identității comunității locale.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de renovare la biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. În continuare, a oficiat Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi, înconjurat de numeroși credincioși, veniți să ia parte la bucuria comunității.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii, punând accent pe chemarea la sfințenie adresată fiecărui creștin. „Biserica duminicii acesteia este o icoană a sfințeniei neamului românesc”, a subliniat Preasfinția Sa, îndemnând credincioșii să păstreze vie conștiința rădăcinilor lor și legătura cu tradițiile și credința moștenită de la înaintași.

După Sfânta Liturghie, a fost binecuvântat noul muzeu parohial, amenajat în imediata vecinătate a bisericii. Spațiul, structurat în două încăperi, adăpostește o valoroasă colecție de obiecte de cult – icoane pictate pe lemn, cărți liturgice vechi și alte piese bisericești – alături de peste 47 de obiecte tradiționale adunate prin contribuția localnicilor. Printre exponate se numără războaie de țesut, vase de ceramică, textile, mobilier vechi, unelte de uz gospodăresc și costume populare specifice zonei, toate mărturisind despre viața de odinioară a comunității din Bocșița.

Inițiativa amenajării muzeului parohial vine în sprijinul păstrării memoriei locale și a conștiinței identitare, transformând parohia într-un spațiu viu de educație, tradiție și rugăciune. Prin această lucrare, comunitatea parohială se arată a fi nu doar păstrătoare a credinței, ci și a valorilor culturale și spirituale ale Sălajului.

Text și foto: Episcopia Sălajului

Mai multe poze AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Preasfințitul Părinte Benedict a resfințit biserica Parohiei Bozna

Preasfințitul Părinte Benedict a resfințit biserica Parohiei Bozna

În Duminica a 7-a după Rusalii (a vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 19 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Bozna, Protopopiatul Zalău, cu prilejul resfințirii locașului de cult. De la ora 9:00,...

Binecuvântare arhierească în Parohia Românași

Binecuvântare arhierească în Parohia Românași

În Duminica a VI-a după Rusalii, 12 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a binecuvântat lucrările realizate în ultima perioadă la biserica Parohiei Românași, din Protopopiatul Zalău, și a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul comunității...

Slujire arhierească în satul Brăzești, jud. Alba

Slujire arhierească în satul Brăzești, jud. Alba

Sâmbătă, 4 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Biserica „Învierea Domnului” din Brăzești, filie a Parohiei Ortodoxe din Sartăș, județul Alba, ținutul natal al ierarhului. În fața bisericii, ierarhul a fost întâmpinat în sunet...

Denia Canonului cel Mare oficiată la Catedrala Episcopală din Zalău

Denia Canonului cel Mare oficiată la Catedrala Episcopală din Zalău

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, una dintre cele mai adânci rugăciuni ale Postului Mare, așază înaintea omului propria viață în lumina Sfintei Scripturi, aducând, de la Adam până la paginile Noului Testament, exemple de cădere și de ridicare, care devin...