Binecuvântare arhierească și sfințire de capelă mortuară în Parohia Berindu

de | sept. 11, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Berindu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, preotul paroh Ioan Petru Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, spunându-le credincioșilor prezenți că „mântuirea vine prin Cruce”.

„Ce înseamnă cuvântul mântuire? Mântuire înseamnă izbăvirea din păcat și din moarte. Chiar dacă nu mărturisim lucrul acesta, dar cu toții avem o reținere față de moarte și vrem să ne izbăvim de păcat. De ce? Pentru că păcatul a fost cauza morții. Și atunci unde este mântuirea, unde este scăparea? La Sfânta Cruce este scăparea. La coasta străpunsă de suliță a Domnului Iisus Hristos din care a ieșit apa botezului și sângele Sfintei Cuminecături”, a subliniat Mitropolitul Clujului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, dirijat de Petre Ținca și coordonat de protopopul de Satu Mare, preotul Ioan Socolan.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Petru Pop a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Ioan Petru Pop. Domnului Ioan Așchilean i-a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, primarului comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, doamnei Maria Pop i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, domnului Remus Lăpușan Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnului Eugen Pop „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După oficierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a sfințit capela mortuară din localitate și troița din fața capelei, ambele ridicate cu sprijinul credincioșilor parohiei și al Consiliului Local al comunei Sânpaul, de care aparține teritorial localitatea Berindu.

Evenimentul a avut loc în prezența oficialităților locale, a fiilor satului și a numeroși credincioși.

 

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Berindu, comuna Sânpaul, județul Cluj, a fost construită între anii 1925-1927, în stil neobizantin, în formă de cruce.

Între anii 2011-2015, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la interior, cât și la exterior, în timpul păstoririi preotului Mihai-Valentin Racolța. În urma acestor lucrări, biserica a fost și repictată, în tehnica frescă, de pictorii Mariana și Ioan Botiș, iar la data de 30 august 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a resfințit-o.

În biserica parohială se află un veșmânt al Sfintei Mucenițe Filofteia, așezat într-o raclă specială.

Satul Berindu păstrează și o bisericuță veche de lemn, monument istoric, ridicată în anul 1781, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Mihail Neamțu | Cum să transformăm întâmplarea în destin

Mihail Neamțu | Cum să transformăm întâmplarea în destin

Parohia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Mina din Cluj-Napoca ne invită, duminică 27 noiembrie 2022, la conferința „Vârstele iubirii. Cum transformăm întâmplarae în destin”, susținută de teologul și scriitorul Mihail Neamțu. Evenimentul va alea loc în biserica parohială...

Binecuvântarea arhierească în Parohia Soporu de Câmpie

Binecuvântarea arhierească în Parohia Soporu de Câmpie

În Duminica a 23-a după Rusalii (a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 23 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia...

Capela mortuară din Sânpaul, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Sânpaul, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 22 octombrie 2022, comunitatea ortodoxă din Sânpaul, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit...

Episcopul-vicar Benedict a sfințit capela mortuară din localitatea Șanț

Episcopul-vicar Benedict a sfințit capela mortuară din localitatea Șanț

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict...