Binecuvântare arhierească și sfințire de capelă mortuară la Sebiș

de | oct. 2, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 2 octombrie 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia Sebiș, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, preotul paroh Ciprian Frățilă, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre faptele milei creștine și i-a felicitat pe credincioși pentru toate realizările din parohie.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de preoți și teologi din zonă. La chinonic, tânăra cântăreață de muzică populară Teodora Simionca a interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit parohului Ciprian Frățilă „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Primarul comunei Șieuț, Mihai Gheorghe Ivan, epitropul parohiei, Ioan Oltean Mărcuș și Ion Aluaș au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Ierarh Panomie de la Gledin”, iar Ionică Bica Simionca a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, cântărețului parohiei, Leon Mircea Groze, Consiliului și Comitetului parohial și altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

La rându-i, preotul paroh a mulțumit  Părintelui Mitropolit Andrei, oficialităților și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. În semn de prețuire, ierarhului i-a oferit un tablou cu chipul Înaltpreasfinției Sale și un omofor și epitrahil arhieresc.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat capela mortuară din localitate, cu hramul „Sfântul și Dreptul Lazăr”, ridicată în curtea bisericii, cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei Comunei Șieuț, de care aparține localitatea Sebiș.

 

Scurt istoric

Biserica „Înălțarea Domnului” din Sebiș a fost construită între anii 1904-1905.

Localitatea este formată doar din credincioși ortodocși, fiind una foarte vie și activă. Aici locuiesc peste 800 de persoane, iar numărul crește de la un an la altul, deoarece natalitatea este ridicată.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA