Binecuvântare capelă de cimitir şi Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Curtuiuşu Mare, Protopopiatul Chioar

de | oct. 15, 2019

Luni, 14 octombrie 2019, ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Curtuiuşu Mare, Protopopiatul Chioar, paroh preot Gabriel Leş, unde a binecuvântat capela de cimitir, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură.  

 

Sfinţirea capelei de cimitir

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost primit cu mare bucurie în această parohie de la marginea judeţului, care oferă ochiului o zonă deosebit de frumoasă învăluită în nuanţele ruginii ale toamnei. Confortul deplasării pe Valea Curtuiuşului este crescut şi datorită drumului recent asfaltat, prin efortul Cosiliului Local şi al Primăriei Valea Chioarului, primar Ioan Burde, care oferă o deplasare liniştită şi te îndeamnă la drum lin. Bucuria credincioşilor comunei a fost cu atât mai mare cu cât Parohia Curtuiuşu Mare nu a primit vizita unui ierarh de mulţi ani. Bucuria primirii s-a văzut la porţile gospodăriilor, frumos împodobite de sărbătoare cu cele mai frumoase covoare şi flori, pentru că prezenţa Întâistătătorului Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului este, fără discuţie, cea mai mare sărbătoare a satului.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a deplasat mai întâi la capela de cimitir, recent construită de Parohie cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei, în cimitirul satului, dotată cu cameră frig şi cele necesare serviciilor pentru care a fost construită. Aici Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit rugăciunile de binecuvântare, a uns capela cu untdelemn sfinţit şi a fost stropită cu aghiasmă.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a deplasat apoi la biserica parohială, unde a fost întâmpinat de mulţimea credincioşilor din sat, care l-au aşteptat cu mare bucurie ca să oficieze Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Din sobor au făcut parte Pr. Nicolae Petruş, protopopul de Chioar, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc, Protos. Varlaam Coroian, stareţul Mănăstirii Chiuzbaia, Protos. Teofan Petruţ, duhovnicul Mănăstirii Rohiţa, Pr. Gabriel Leş, parohul din Curtuiuşu Mare, Pr. Andrei Cucu – Vărai, Pr. Marian Panici – Valea Chioarului, Pr. Iuliu Filip – Duruşa, Pr. Mircea Vasile Lung – Mesteacăn, Pr. Ionuţ Cosmin Lupşe – Fericea, preoţi invitaţi, diaconi.

Hramul bisericii este „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, şi de Grupul Coral al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi de pe lângă Catedrala Episcopală Maramureşeană (A.T.O.C.E.M.), dirijat de Arhid. Ionuţ Pleş, soliste Maria Mihali şi Marcela Latiş.

Cuvântul de învăţătură

          Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin posibilitatea de a vorbi credincioşilor despre viaţa acestei  Sfinte, care este cinstită cu mare evlavie în ţara noastră. Vorbind despre viaţa ei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a amintit credincioşilor că se trăgea dintr-o familie nobiliară de buni creştini ortodocşi, dar a părăsit bogăţia şi a intrat în pustnicie, prilej de a vorbi celor de faţă despre importanţa familie şi rolul ei în creşterea de copii rugători lui Dumnezeu şi iubitori de cele sfinte.

„Sfânta Parascheva a fost un model de bună creştere a copiilor în familia creştină şi este atât de cinstită şi de iubită în România şi în toate ţările ortodoxe. Îi plăcea foarte mult să meargă cu mama ei la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din localitatea natală situată în apropierea Constantinopolului, unde se ruga, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Noi, prin referendum, n-am reuşit să ne securizăm familia, să facem ce-a spus Dumnezeu şi cele plăcute Lui: căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie, care pot să nască prunci. Nu pot naşte două femei, nici doi bărbaţi. Lumea a înnebunit, a luat-o razna, se căsătoresc astăzi în fel şi chip, împotriva legilor lui Dumnezeu. Noi n-am reuşit să securizăm familia. Biserica ne-a chemat, dar noi nu am dat ascultare, din cauză că s-a dat o turnură politică referendumului. Biserica nu are nimic cu războaiele politice. Biserica ne-a chemat să încercăm să punem temelie, că aici se dă bătălia, pentru distrugerea familiei, pentru că familia este celula de bază a societăţii. Acolo, în familie, se învaţă sentimentele, acolo se învaţă tot ce avem noi mai bun şi mai sfânt şi se adună, se tezaurizează în fiinţa noastră toate sentimentele, toate valorile, graiul, limba, iubirea de normalitate, de neam, de ţară, de biserică, de sat, de valori, de colind, de folclor. Acolo, în familie, se învaţă. De aceea trebuie securizată familia, ca să n-o luăm razna. Dacă n-am scris în Constituţie, orice-i posibil de acum înainte, dar fiecare vom da seamă pentru ce facem. Am fost chemaţi. Uneori ne lasă Dumnezeu să greşim ca să vedem cât e de rău când e rău. Să experimentăm răul, că nu înţelegem când ne spune cineva, aşa cum nu înţeleg copiii, când părinţii, cu experienţa vieţii, le spun nu face asta sau asta că  nu-i bine, c-o să-ţi fie rău. Aşa suntem şi noi ca nişte copii, tot experimentăm şi tot rău ne iese. În familie, Sfânta Parascheva a deprins de mică cele mai bune obiceiuri: mersul la biserică, rugăciunea în familie în faţa icoanei Maicii Domnului, cu candela aprisă, cu tămâie. Familiile creştine se roagă cu lumânarea sau cu candela aprinsă în faţa icoanei Maicii Domnului împreună, nu se ruşinează. Pe noi vremea comunismului ne-a cam distanţat de icoane, chiar dacă nu ne-am înstrăinat de Dumnezeu”, a mai precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop a vorbit despre ajutorul care ne vine permanent din Partea Sfintei Cuvioase Parascheva, care este cinstită în această zi de câteva sute de mii de pelerini în capitala Moldovei:

„Noi, astăzi, cinstind pe această Sfântă mare, ocrotitoarea Moldovei şi a poporului român, îi mulţumim că a venit în România şi că, odată cu venirea ei în România, a adus mult ajutor sfânt de la Dumnezeu, pentru că are multă putere, închinându-şi viaţa din fragedă copilărie lui Dumnezeu, este ascultată de Dumnezeu, a mai spus Întâistătătorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. Sfinţii sunt ascultaţi de Dumnezeu. Aşa cum şi-a sacrificat Sfânta Cuvioasă Parascheva viaţa şi tinereţea pentru Hristos, pentru familie, aşa să ne sacrificăm noi pentru familie, să ne educăm copiii în credinţa în Dumnezeu, avem şi religia în şcoală, să le oferim pilda vieţii noastre şi să-i îmbisericim cât putem. Până sunt majori să-i aducem la biserică pe tineri, pentru că, după ce sunt majori, opţiunea le aparţine. Să ne dea Dumnezeu evlavia Sfintei Cuvioase Parascheva şi să păstrăm credinţa noastră ortodoxă ca-ntr-o candelă în sufletul şi-n inima noastră, în Biserica, în satul nostru, în familia noastră, că aşa ne vom salva. Altfel, nu ştim ce se va alege de lumea aceasta şi, odată cu lumea, de poporul român. Dacă îl vom avea pe Dumnezeu, Dumnezeu ne va ocroti, vom supravieţui acestei perioade foarte tulburi şi vom dăinui în istorie.”

 

Preotul paroh, care este de trei ani şi jumătate aici, dar în această perioadă a făcut multe lucruri frumoase la biserică şi în parohie, inclusiv capela de cimitir, a fost hirotesit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin întru iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu.

Primarului Ioan Burde i-a fost conferit Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru strădania în asfaltarea drumului de acces în sat, pe distanţă de câţiva kilometri.

Colonelului în rezervă Vasile Matei i-a fost conferit, pentru tot ce a făcut pentru Biserică, fiind un apropiat al Bisericii, Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”, emisă de Episcopie cu ocazia Anului Omagial al Satului Românesc.

Consiliul Parohial a primit Gramata Episcopală, în semn de dăruire şi preţuire pentru ce a făcut până acuma.

Preotul paroh Gabriel Leş a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru toate darurile primite, pentru efortul făcut în această zi atât de minunată, precum şi credincioşilor din parohie şi binefăcătorilor şi i-a dăruit Preasfinţiei Sale o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, pentru patrimoniul Episcopiei, şi un coş cu flori.

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

În prezenţa a mii de persoane aşezate de-a lungul bulevardului Unirii din Baia Mare, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, joi, 1 Decembrie 2022, slujba Te-Deum-ului de Ziua...

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

Sfânta Liturghie de hram la biserica Parohiei Bârsana Centru

Duminică, 20 noiembrie 2022, a XXVI-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte din Sfânta Evanghelie cu pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de hram în...