Binecuvântarea amplelor lucrări de renovare a cantinei Seminarului Teologic din Cluj-Napoca

de | oct. 7, 2016

La Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca a avut loc marți, 04 octombrie 2016, binecuvântarea amplelor lucrări de restaurare realizate la fațada și cantina clădirii din Piața Avram Iancu nr. 18, informează Mitropolia Clujului.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit şi inaugurat cantina, alături de un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 18:00, în prezența prefesorilor și elevilor Seminarului Teologic Ortodox, precum și a unor invitați din mediul universitar, precum și oficialități bisericești locale și colaboratori apropiați ai conducerii școlii.

Feștania la cantina Seminarului a fost încununarea unui complex de lucrări care au constat între altele din utilarea laboratoarelor de informatică, fizică și biologie cu mobilier nou, aparatură de ultimă generație și materiale de studiu necesare performării elevilor.

În cuvântul rostit după slujba de sfințire, Mitropolitul Clujului a vorbit despre îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a fi „mulțumitori” și despre datoria de a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate împlinirile noastre spirituale și materiale, felicitându-l pe Pr. Director Liviu Vidican-Manci pentru aceste realizări remarcabile:

Părintele director a mulțumit la rândul său Înaltpreasfințitului Andrei pentru grija permanentă cu care se apleacă asupra proiectelor școlii, a mulțumit echipei de colaboratori din administrația Seminarului Teologic Ortodox, colegilor profesori și tuturor celor care, prin darul și implicarea lor, au făcut posibilă finalizarea acestui proiect:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Năsăud

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Năsăud

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia...

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

în cadrul proiectului de tineret ”Zile de poveste”, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, vă invită la un training despre ”Organizarea unei zile de activități pentru copii...

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a...