Binecuvântarea arhierească pentru pacienții și medicii Spitalului Orășenesc Beclean

de | iul. 16, 2020 | Actualitatea religioasă

Joi, 16 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a sfințit pictura Capelei „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” a Spitalului Orășenesc Beclean, realizată în perioada 2017-2020, în tehnica frescă.

După slujba de binecuvântarea a picturii capelei, la altarul de vară din curtea spitalului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, starețul Mănăstirii Pantocrator, protosinghelul Luca Gheberta, inspectorul de religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, pr. prof. Adrian Cherhaț, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul misionar al spitalului, Pavel Rusu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la parabola lecturată, a grâului și a neghinei, din Evanghelia după Matei, capitolul 15.

„Sămânța bună este grâul, iar sămânța rea este neghina. Sământa bună sunt fiii Împărăției. Noi toți suntem fiii Împărăției, toți am fost chemați ca să fim fiii Împărăției. Astfel, ne întrebăm de unde apare acest «fii ai celui rău», prin neghină. Apare prin alegere, noi ne alegem. Dacă alegem să facem bine, devenim fii ai Împărăției; dacă alegem să facem rău, devenim fii ai celui rău. Dacă Tatăl nostru este bun, ne numim buni după Tatăl nostru, iar dacă tatăl nostru este mincinos și rău, diavolul, ne numim răi și ne amestecăm. Sămânța bună este cea care durează, iar sământa rea este cea care vine rapid, pentru că neghina este semănată mai târziu, dar este cea care crește foarte repede și ajunge grâul, la dimeniune și putere, uneori chiar îl copleșește. Ce este, de fapt, sămânța aceasta rea? Este cea care tulbură binele și strică armonia.”

„Această parabolă are și un caracter apocaliptic, profetic, pentru că ne descoperă care este calea și ne spune că nu mai e timp de pierdut, că suntem chemați să lucrăm binele, pentru că singurul lucru care rămâne este binele. În momentul în care alegem răul la nesfârșit, noi rămânem cu răul, însă răul va fi învins de către Bine, și Hristos va da mângâiere și bucurie celor care l-au ales pe El. În cartea Apocalipsei, capitolul 22, versetul 11, Domnul Hristos ne adresează un cuvânt cu referire la vremurile noastre, vremuri în care noi alegem cu cine suntem, alegem să fim cu Domnul și cu binele, sau alegem să fim cu cel rău, cu vrăjmașul, și zice așa: Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Amin.”, concluzionează Preasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Slujba a fost oficiată în prezența directorului instituției, a cadrelor medicale și a pacienților, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba aproapelui, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părine Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,  Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe slujitorul Capelei Spitalului Orășenesc Beclean, preotul Pavel Rusu. De asemenea, donatorii și binefăcătorii lăcașului de rugăciune au primit diplome de aleasă cinstire.

Capela Spitalului Orășenesc Beclean, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, a fost amenajată în perioada 2015-2017, la parterul insituției medicale, fiind sfințită la data de 18 aprilie 2017, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În perioada 2017-2020, capela a fost împodobită cu pictură în tehnica frescă, cu mozaic la intrarea în sfântul lăcaș.

Mai multe fotografii AICI  

Joi, 16 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 16 iulie 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

25 iunie – Sfânta Mare Muceniță Fevronia

25 iunie – Sfânta Mare Muceniță Fevronia

Soldații împăratului Dioclețian (284-305) erau conduși de guvernatorul Selin, ajutat de nepotul său Lisimah și urmăreau creștinii aflați la granița imperiului cu Persia. Pe cât de aprig era Selin, pe atât de bun era Lisimah față de creștini. El îi anunța înainte ca să...

Episcopul-vicar Benedict, la hramul bisericii din Iliuța Bozghii

Episcopul-vicar Benedict, la hramul bisericii din Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 22 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului,...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

În a doua zi de Rusalii, luni, 21 iunie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu...

Vecernia plecării genunchilor | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Vecernia plecării genunchilor | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica Rusaliilor, 20 iunie 2021, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com