Binecuvântarea capelei de cimitir din Săbişa, Protopopiatul Baia Mare

de | iun. 11, 2016

Sâmbătă, 11 iunie 2016, de la ora 12,00,  Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a binecuvântat noua capelă de cimitir din Parohia Săbişa, Protopopiatul Baia Mare, în prezenţa a 10 preoţi şi diaconi, veniţi împreună cu protoiereul Băii Mari, pr. Fabian Coroian. La eveniment au participat multi credincioşi din parohie. De asemenea, a fost binecuvântată şi troiţa din granit ridicată în faţa capelei, donaţie a unei familii de buni creştini.

Amplasată în actualul cimitir al satului,  capela mortuară a început să prindă contur din toamna anului 2012, când s-a turnat infrastructura și a fost zidită în anii 2013-2014.

În acest an s-au efectuat mai multe lucrări de construcţie pentru noua capelă: s-a construit un spaţiu tehnic, ca să aibă toate dotările necesare; s-a ridicat o clopotniţă metalică, în care s-a pus un clopot nou, donat de o familie de credincioşi; s-a finalizat troiţa din granit, din faţa capelei; s-a pavat aleea de acces şi platoul din faţa capelei, circa 230 mp; au fost montate porţi metalice la intrarea în incintă.

Toate lucrările de construcţie din cimitir au fost efectuate prin contribuţia credincioşilor din Săbişa, distingându-se 10 familii cu sume mai importante, care au acoperit aproximativ 60% din cuantumul donaţiilor, şi Consiliul Local Seini.

În cuvântul rostit, P.S. Iustin Sigheteanul a apreciat strădania preotului paroh Daniel Vasile Andreica, conferindu-i totodata rangul de iconom stavrofor.

Au fost înmânate de către P.S. Iustin Sigheteanul diplome de vrednicie Consiliului Local, Consiliului Parohial şi binefăcătorilor.

La eveniment a participat şi primarul oraşului Seini, doamna Gabriela Tulbure, care a conferit Preasfinţiei Sale o diplomă şi o plachetă.

Andrei Fărcaş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Geaca, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, vineri seara, 19 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri (a Imnului Acatist), înconjurat de un sobor...