Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat noua casă monahală de la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, singurul așezământ monahal din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Paisie Aghioritul.

Astfel, joi, 24 februarie 2022, de la ora 12:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei la casa monahală, edificată în perioada 2018-2022, care cuprinde: stăreția, chilii, trapeza, biblioteca  și clopotnița.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Pantocrator, protosinghelul Luca Gheberta, proin-protopopul Vicențiu Doru Zinveliu, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, pr. dr. Bogdan Chiorean, și directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, pr. Paul Gavriloaie.

La finalul slujbei, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea ansamblului mănăstiresc.

De asemenea, părintele stareț Luca Gheberta a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în ctitorirea mănăstirii.

La eveniment a fost prezente oficialități locale, județene și centrale, binefăcători, fii duhovnicești și alți credincioși, în frunte cu deputatul Diana Morar, deputatul Bogdan Ivan Gruia, și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

Scurt istoric

Mănăstirea Pantocrator, cu hramul „Sfântul Paisie Aghioritul”, este situată în cartierul Valea Viilor al orașului Beclean, județul Bistrița-Năsăud, stareț fiind protosinghelul Luca Gheberta.

A fost înființată la data de 1 iunie 2017, prin stădania proin-protopopului Vicențiu Doru Zinveliu, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care l-a cunoscut personal pe Sfântul Paisie Aghioritul.

Așezământul se află pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Complexul monahal este compus din biserica de zid, altarul de vară și  casa monahală care cuprinde: stăreția, chilii, trapeza, biblioteca și clopotnița. În prezent, biserica mănăstirii este pregătită pentru a fi pictată în tehnica frescă.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului