Binecuvântarea casei parohiale din localitatea sălăjeană Gâlgău Almașului

de | oct. 5, 2020 | Episcopia Sălajului

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 4 octombrie 2020, în mijlocul credincioșilor din parohia Gâlgău Almașului, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte preoții: Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Dan Dregan, protopopul Jiboului și parohul Cristian-Ioan Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Tiberiu-Nicolae Țap, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama parohiei Huta,Protopopiatul Zalău.

La final, preotul paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a oferit un Liturghier. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.


Prima atestare documentară a satului Gâlgău Almaşului provine din anul 1560, când localitatea apare sub numele de „Chalgo”. În data de 19 iulie 1600, într-un act de danie din partea lui Mihai Viteazul, dat la Alba-Iulia pentru recunoaşterea slujbelor sfetnicului său Ştefan Chiaky, dovedite mai cu seamă în expediţia din Moldova împotriva lui Ieremia Movilă Vodă, acesta îi dăruieşte castelul Aghireş cu cele 40 de sate care aparţin de el. Aici este menţionată și localitatea Gâlgău Almaşului, însă sub numele de Golgo.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că pe timpul Conscripţiei Episcopului Klein, anul 1733, parohia număra 155 de suflete și avea biserică, dar nu şi casă parohială, preot fiind părintele Costin, primul cunoscut la Gâlgău cu numele. Biserica a fost construită din lemn şi acoperită cu paie, după cum se menţionează în istoricul parohiei.

Biserica actuală a fost edificată în anul 1805 de către contesa Haller Rozalia, care, se pare, a mai făcut încă două biserici, ca urmare a unei pedepse canonice.

 Lăcașul de cult este zidit în formă de navă, din piatră şi cărămidă, iar turnul este învelit cu şindrilă, având o înălţime de 28 m, restul acoperişului fiind acoperit cu ţiglă.

 Reparaţii capitale la biserică s-au făcut între anii 1966-1969, iar în anul 1973 a a fost târnosită. Între anii 2004-2018 s-au realizat o serie de reparații și înfrumusețări, continuate de actualul paroh, preotul Cristian-Ioan Oancea.

Ultimele articole

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

Mai multe din Episcopia Sălajului
Prima zi a anului 2020 la Mănăstirea Bic

Prima zi a anului 2020 la Mănăstirea Bic

În prima zi a anului 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bic. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc,...

Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

În ziua Praznicului Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, împreună cu părinții slujitori ai catedralei. La finalul slujbei, Preasfinția Sa...

Liturghie Arhierească în Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească în Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 22 decembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare...