Binecuvântarea Centrului Catehetic „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Parohia Ticu

de | iul. 24, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat sâmbătă, 24 iulie 2021, în Parohia Ticu, Protopopiatul Huedin, unde a binecuvântat Centrului Catehetic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

De la ora 10.00, în sobor de slujitori, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură:

Centrul Multifuncțional „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Parohiei Ticu a fost ridicat prin grija preotului paroh, părintele Marius Moldovan, cu implicarea mai multor credincioși.

Pentru activitatea deosebită desfășurată în Parohia Ticu, părintele Marius Moldovan a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, preoteasa Ioana Raluca Moldovan a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” iar celoralți ctitori le-au fost conferite Diplome de Aleasă Cinstire.

Evenimentele prilejuite de inaugurarea edificiului s-au încheiat cu un recital de muzică clasică, susținut de copii și tineri participanți la activitățile noului centru catehetic.


Mai multe fotografii AICI.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Joi, 13 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evangheliiîn biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău, alături de Preacucernicul Părinte paroh Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului,...

Lumea noastră a devenit tributară imaginii

Lumea noastră a devenit tributară imaginii

Anul acesta, Pastorala pe care Înaltpreasfinția Sa a trimis-o credincioșilor din cuprinsul eparhiei este intitulată „Icoana, fereastră spre Raiul Învierii”. Mesajul acesteia a fost transmis astăzi de către părintele Mitropolit Andrei prin intermediul presei clujene....