Binecuvântarea lucrărilor de renovare efectuate la Biserica „Sfânta Treime” din Bobâlna

de | mai 14, 2023

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 14 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Bobâlna, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii trei ani la biserica parohială din localitate.

De la ora 9:30, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate în perioada 2020-2023 la interiorul și exteriorul bisericii cu hramul „Sfânta Treime”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, preotul paroh Călin Lazăr, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, pornind de la pilda femeii samarinence, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Apă vie”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfinții Martiri Năsăudeni” din Bistrița.

La finalul slujbei, preotul paroh Călin Lazăr a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință i-a oferit un engolpion.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Călin Lazăr. Domnul Dorin Petrean, fiu al satului, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. Primarul comunei Bobâlna – Augustin Mureșan, doamna preoteasă Ingrid Denisa Lazăr, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tineri prezenți au primit din partea ierarhului cărți duhovnicești.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși, mulți participând la Liturghie în curtea bisericii.

Scurt istoric

Comuna Bobâlna este atestată documentar din anul 1332 și este cunoscută la nivel național pentru evenimentul istoric „Răscoala țărănescă de la Bobâlna” din anul 1437.

Biserica „Sfânta Treime” din Bobâlna a fost construită între anii 1911-1912, în vremea preotului Zaharia Manu. Biserica a fost sfințită la data de 12 septembrie 1926, de Episcopul Ioan Stroia al Armatei, în zilele vrednicului de pomenire Episcop  Nicolae Ivan, întâiul arhipăstor al reînființatei Episcopii a Vadului, Feleacului si Clujului, preot paroh fiind Octavian Lador.

Între anii 1967-1969 biserica a fost împodobită cu pictură și a fost renovată, fiind resfințită în anul 1970, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Între anii 2008-2012, sfântul lăcaș a intrat din nou întru-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare, biserica fiind repictată în tehnica tempera. Astfel, la data de 21 octombrie 2012, biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, paroh fiind preotul Dacian Dumitru Șanta, care a coordonat lucrările de renovare și înfrumusețare.

În ultimii trei ani, lăcașul de cult a fost renovat și înfrumusețat atât la exterior, cât și la interior, prin grija și osteneala actualului paroh, preotul Călin Tudor Lazăr, a enoriașilor și a altor binefăcători.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...