Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Diviciorii Mici

de | mai 7, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 7 mai 2022, în mijlocul comunității din Diviciorii Mici, județul Cluj.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Este vorba despre pictura din Sfântul Altar și icoanele de pe iconostas.

În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, proin-protopopul Aurel Mureșan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Viorel Suciu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „De ce-L căutăm pe Domnul?”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Anuța Mînecan Nemeș și fiica sa, Petruța, au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și preoții bisericii trecuți la Domnul, precum și pentru eroii locali care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, în cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.

Apoi, preotul paroh Viorel Suciu a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Benedict de Nursia.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Viorel Suciu, iar tuturor binefăcătorilor le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Diviciorii Mici, filie a Parohiei Măhal, din Protopopiatul Gherla, a fost construită în anul 1913. În luna iulie 2013, cu prilejul centenarului bisericii, vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul) a binecuvântat comunitatea și lucrările efectuate la sfântul lăcaș.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

Zeci de elevi și cadre didactice din Gherla  participă  astăzi, 23 iunie, la o șezătoare tradițională, organizată la Muzeul de Istorie din localitate, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Tradițional din România și Ziua Universală a Iei, marcată anual în 24 iunie, de...

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare, 22 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia...

Prohodul Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

Prohodul Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Vineri, 22 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Prohodului Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și...

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 21 aprilie 2022, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...