Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Diviciorii Mici

de | mai 7, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 7 mai 2022, în mijlocul comunității din Diviciorii Mici, județul Cluj.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Este vorba despre pictura din Sfântul Altar și icoanele de pe iconostas.

În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, proin-protopopul Aurel Mureșan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Viorel Suciu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „De ce-L căutăm pe Domnul?”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Anuța Mînecan Nemeș și fiica sa, Petruța, au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și preoții bisericii trecuți la Domnul, precum și pentru eroii locali care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, în cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.

Apoi, preotul paroh Viorel Suciu a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Benedict de Nursia.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Viorel Suciu, iar tuturor binefăcătorilor le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Diviciorii Mici, filie a Parohiei Măhal, din Protopopiatul Gherla, a fost construită în anul 1913. În luna iulie 2013, cu prilejul centenarului bisericii, vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul) a binecuvântat comunitatea și lucrările efectuate la sfântul lăcaș.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

09 septembrie – Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic

09 septembrie – Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic

Drepţii Ioachim şi Ana au fost părinţii Maicii Domnului şi bunicii Domnului Hristos. Aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi, bogaţi fiind ei, la fiecare sărbătoare luau două părţi din câştigul lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

Sâmbătă, 18 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Mureșenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. La intrarea în sat,...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Comunitatea ortodoxă din Sânmărghita, comuna Mica, județul Cluj, a fost binecuvântată vineri, 17 iunie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de...

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Joi, 16 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,...