Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Diviciorii Mici

de | mai 7, 2022

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 7 mai 2022, în mijlocul comunității din Diviciorii Mici, județul Cluj.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Este vorba despre pictura din Sfântul Altar și icoanele de pe iconostas.

În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, proin-protopopul Aurel Mureșan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Viorel Suciu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „De ce-L căutăm pe Domnul?”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Anuța Mînecan Nemeș și fiica sa, Petruța, au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și preoții bisericii trecuți la Domnul, precum și pentru eroii locali care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, în cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.

Apoi, preotul paroh Viorel Suciu a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Benedict de Nursia.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Viorel Suciu, iar tuturor binefăcătorilor le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Diviciorii Mici, filie a Parohiei Măhal, din Protopopiatul Gherla, a fost construită în anul 1913. În luna iulie 2013, cu prilejul centenarului bisericii, vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul) a binecuvântat comunitatea și lucrările efectuate la sfântul lăcaș.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Municipiul Baia Mare va sărbători de Rusalii zilele culturale ale orașului prin evenimente religioase, culturale și educative. În ziua de Rusalii credincioșii și preoții din Episcopia Maramureșului vor participa la o procesiune pe străzile orașului, iar a doua zi de...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul continuă o...