Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Runcu Salvei

de | mart. 7, 2021

În Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne), 7 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Daniel Cucul, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Judecata, chemarea la omenie”.

 

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Neamțiu. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Cetan, din Protopopiatul Dej.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a credincioșilor și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

De la ora 12:30, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială. În ultima perioadă, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

În semn de apreciere și respect, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a acordat diplome de aleasă cinstire preotului paroh Daniel Cucul și altor binefăcători.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu, lansată la Cluj

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu, lansată la Cluj

Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a fost evocat joi, 13 octombrie 2016, la Cluj printr-un eveniment editorial ce s-a desfășurat la Sediul Uniunii Scriitorilor Români, Filiala Cluj. Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, cea mai nouă carte semnată...

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Năsăud a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de  Te-Deum, ce a fost oficiată  în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Sîngeorz-Băi. Conferința s-a desfășurat la Centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi și a fost...