Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Runcu Salvei

de | mart. 7, 2021

În Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne), 7 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Daniel Cucul, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Judecata, chemarea la omenie”.

 

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Neamțiu. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Cetan, din Protopopiatul Dej.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a credincioșilor și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

De la ora 12:30, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială. În ultima perioadă, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

În semn de apreciere și respect, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a acordat diplome de aleasă cinstire preotului paroh Daniel Cucul și altor binefăcători.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Biserica Spitalului de Oncologie din Bistrița va fi târnosită sâmbătă, 30 iulie 2016, de Mitropolitul Andrei al Clujului. Locașul de cult, finalizat de curând, a fost construit în curtea unității medicale de pe strada Alba Iulia și este ocrotită de „Sfântul Ierarh...

Susține şi tu construirea Catedralei Naționale, prin SMS la 8822!

Susține şi tu construirea Catedralei Naționale, prin SMS la 8822!

Din 15 iulie 2016 a fost alocat un nou număr unic pentru donații prin SMS pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Puteţi dona 2 EURO (nu se aplică T.V.A.) prin trimiterea unui SMS la numărul 8822 disponibil în reţelele Vodafone, Orange și Telekom. Celelalte...

Patriarhul Daniel: Radu Beligan, un simbol al teatrului românesc

Patriarhul Daniel: Radu Beligan, un simbol al teatrului românesc

Miercuri,  20 iulie 2016, actorul Radu Beligan a trecut la Domnul. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat la acest moment trist un mesaj de condoleanţe familiei: Vestea trecerii la cele veșnice a domnului Radu Beligan la venerabila vârstă de 97...

Pe jos, spre Crucea Caraiman și alte obiective religioase

Pe jos, spre Crucea Caraiman și alte obiective religioase

Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman va fi vizitată în acest sfârșit de săptămâna de zeci de tineri și credincioși clujeni care vor merge pe jos pentru a se închina sfântului monument. Participanţii vor urca de la Sinaia, spre Babele și vor vizita Sfinxul, Mănăstirea...