Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Runcu Salvei

de | mart. 7, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne), 7 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Daniel Cucul, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Judecata, chemarea la omenie”.

 

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Neamțiu. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Cetan, din Protopopiatul Dej.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a credincioșilor și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

De la ora 12:30, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială. În ultima perioadă, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

În semn de apreciere și respect, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a acordat diplome de aleasă cinstire preotului paroh Daniel Cucul și altor binefăcători.

Mai multe fotografii AICI 

 

Ultimele articole

Principesa Ileana

Principesa Ileana

Vă invit să ne întâlnim astăzi cu o altfel de exponentă a monarhiei românești, principesa Ileana, sau cum a fost ea cunoscută în cea de-a doua parte a vieții, Maica Alexandra. Născută la 23 decembrie 1908, cu două zile înainte de Crăciun, fiica regelui Ferdinand și a...

Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Cluj-Napoca

Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Cluj-Napoca

Eroii Revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați marți, 21 decembrie 2021, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului...