Binecuvântarea lucrărilor efectuate până în prezent la noua biserică din cartierul bistrițean Viișoara

de | mai 21, 2022 | Actualitatea religioasă

În ziua prăznuirii Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, sâmbătă, 21 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din cartierul bistrițean Viișoara.  

Cu acest prilej, de la ora 16:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat spațiul de slujire al noii biserici parohiale, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Călin Sigartău, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea noului lăcaș de cult.

În semn de apreciere și recunoștință, pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Călin Sigartău, cu dreptul de a purta crucea pectorală. De asemenea, distincții și diplome de aleasă cinstire au primit membrii Comitetul și Consiliul parohial, dar și alți binefăcători.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale și județene, în frunte cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Scurt istoric

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul bistrițean Viișoara a fost înființată în anul 2013, iar piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în data de 12 aprilie 2016, de Mitropolitul Andrei. Construcția lăcașului de cult a început în anul 2018, în prezent fiind pregătit pentru a fi pictat în tehnica frescă.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Praznicul Nașterii Domnului în Suedia

Praznicul Nașterii Domnului în Suedia

Joi, 24 decembrie 2015, în Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit în biserica parohiei românești din orașul suedez Uppsala, Ceasurile Împărătești și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare...

O casă nouă în prag de sărbători, pentru o familie greu încercată

O casă nouă în prag de sărbători, pentru o familie greu încercată

Lucrările de construcție la casa familiei Fărăgău din satul Pădureni, rămasă fără locuință în urma unui incediu, s-au finalizat. Cu sprijinul protopopiatului Cluj I și al Arhiepiscopiei Clujului, cei 3 copii vor avea un acoperiș deasupra capului și toate condițiile...

Sărbătoare aleasă în parohia clujeană Poieni

Sărbătoare aleasă în parohia clujeană Poieni

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a fost prezent în parohia ortodoxă Poieni din protopopiatul Huedin, unde a oficiat Sfânta Liturghie. Ierarhul a fost întâmpinat la ora 9:30 în fața bisericii din...