Binecuvântarea Paraclisului Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Beclean III

de | dec. 27, 2019 | Actualitatea religioasă

În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din cartierul rezidențial Podirei, al orașului Beclean.
 
Cu acest prilej, de la ora 15:30, Mitropolitul Andrei a binecuvântat paraclisul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Beclean III, construit lângă biserica de zid, care se află în stadiu de construcție.
 
Pentru activitatea pastorală și administrativă, ierarhul l-a hirotesit iconom pe parohul Alin Ionuț Pop, cu dreptul de a purta brâul roșu. Totodată, preotul Alin săvârșește slujbe și la Centrul pentru protecția copilului din Beclean.
Piatra de temelie a lăcașul de cult, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost pusă în toamna anului 2008, în prezent fiind ridicată până la turla principală. Până în primăvara anului 2019, parohia a fost păstorită de preotul Adrian Cherhaț, actualmente preot la Parohia Beclean I și inspector școlar de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud. În prezent paroh este preotul Alin Pop, continuând munca începută de părintele Cherhaț.
 
Proiectul lăcașului a fost întocmit de către arhitectul Gheorghe Ilișiu din Bistrița, iar biserica se va construi în stil bizantin, în formă de cruce greacă, cu două abside, un turn mare la cupolă și două turnuri mici la intrare.
Mai multe fotografii AICI  
Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Ultimele articole

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului - a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 17 octombrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI,...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 12 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă, în prezența ierarhilor Arhiepiscopiei Clujului. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Piatra Fântânele și a fost precedată de o slujbă de Te...