Biserica, alături de copiii cu dizabilități

de | nov. 28, 2015 | Activități parohiale

Vineri, 27 noiembrie 2015, la grădinița specială din cartierul clujean Mănăștur a avut loc aniversarea a 30 de ani de activitate în slujba copiilor cu dizabilități.

Alături de inspectorul general adjunct prof. Mariana Pop, de directorul unității de învățământ, Ioana Naidin, precum și de cadre didactice universitare și autorități locale a participat și părintele protopop Dan Hognogi, care a săvârșit o slujbă de Te-Deum și a ținut un cuvânt duhovnicesc, felicitând cadrele didactice din unitate pentru munca depusă de-a lungul anilor, în slujba copiilor cu nevoi speciale. Copiii DSC_0087 (Medium)au susținut un mic recital de colinde, după care pr. protopop le-a împărțit acestora iconițe.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și grupul de tineret din această parohie desfășoară un parteneriat cu grădinița specială din Cluj, parteneriat în cadrul căruia sunt oferite cadouri pentru copii și pachete cu alimente pentru familiile acestora.

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

În Duminica a 7-a după Paști, credincioșii din parohia năsăudeană Nepos s-au întâlnit cu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele profesor Liviu Vidican - Manci. După Sfânta Liturghie, invitatul le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez....

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...

O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și Centrul misionar, social și cultural „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean invită locuitorii orașului, luni, 25 mai 2015, să participe la microconcertul de muzică clasică și la dezbaterea pe tema „Lumină și Cunoaștere”....

Săracii, ajutați de comunitatea parohială din Dej

Săracii, ajutați de comunitatea parohială din Dej

Comunitatea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dej a organizat, cu ocazia sărbătorii „Înălțarea Domnului”, o nouă acțiune filantropică, pentru persoanele nevoiașe din colonia de romi Sărata de Jos. Credincioasele, ce fac parte din comitetul parohial, au...