Evanghelia zilei: Mc 4, 35 – 41
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: să trecem pe ţărmul celălalt. Lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei, aşa cum era în corabie, căci erau şi alte corăbii împreună. Şi s-a pornit un vifor mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la cârmă dormind pe un căpătâi; L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi pasă, oare, că pierim? Atunci, sculându-se, El a certat vântul şi a zis mării: taci, linişteşte-te! Şi s-a potolit vântul şi s-a făcut linişte mare. Iar lor le-a zis: de ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: oare, cine este Acesta, că şi vântul şi marea ascultă de El?
Biserica – corabia mântuirii
După ce le-a vorbit mulţimilor în pilde, pentru că se însera, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „să trecem pe ţărmul celălalt”.[1] Dar despre ce pilde a fost vorba? Despre pilda semănătorului, pe care a şi explicat-o ucenicilor Săi, despre pilda seminţei aruncată în pământ şi despre pilda grăuntelui de muştar. Spre deosebire de Sfântul Evanghelist Marcu, la Sfântul Evanghelist Matei un întreg capitol din Evanghelia sa, capitolul al XIII-lea este dedicat vorbirii în pilde. Sunt prezentate aici nu mai puţin de şapte pilde despre Împărăţia cerurilor.
Sfântul Evanghelist Marcu, nu a fost unul din cei doisprezece apostoli, deci nu a fost martor direct al minunilor şi faptelor săvârşite de Domnul Hristos; a grupat în Evanghelia sa predica Sfântului Apostol Petru, căci a fost ucenic al acestuia. Aşa se explică unele mici diferenţe între evangheliştii sinpotici: Matei, Marcu şi Luca. Prin urmare găsim la Sfântul Evanghelist Marcu pilda cu sămânţa aruncată în pământ, pildă care nu este consemnată de ceilalţi evanghelişti, apoi la Sfântul Evanghelist Luca găsim pilda vameşului şi fariseului, pilda samarineanului milostiv şi pilda fiului risipitor, de asemenea pilde care nu le găsim în altă parte, la alţi evanghelişti, ele fiind specifice Sfântului Evanghelist Luca.
Spre deosebire de Evanghelia Sfântului Matei care s-a impus drept evanghelistul marilor cuvântări, Evanghelia după Marcu are foarte puţine cuvântări, ele fiind legate întotdeauna de faptele săvârşite de Mântuitorul Hristos, ea fiind prin excelenţă o Evanghelie a faptelor lui Iisus. Aşa trebuie să înţelegem şi pilda cu sămânţa aruncată în pământ care precede relatarea potolirii furtunii pe mare. Se spune în această pildă că:
„Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui om care aruncă sămânţa în pământ, care doarme şi se scoală, noaptea şi ziua şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.” (Mc 4, 26 – 29).
Cel care seamănă sămânţa este Însuşi Fiului Omului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Care, după ce a întemeiat Biserica Sa, S-a înălţat la ceruri, de-a dreapta Tatălui. Aşa a tâlcuit Sfântul Teofilact al Bulgariei cuvântul „somn”,[2] şi aşa îl propovăduim şi noi. Fiul lui Dumnezeu „doarme”, dar nu ne lasă singuri, ci este cu noi până la sfârşitul veacurilor.
Semănătorul doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, cu alte cuvinte priveghează. Noi spunem că Fiul lui Dumnezeu doarme, dar El ne ajută să trecem peste toate furtunile vieţii. Trebuie numai să îi cerem ajutorul şi El ni-l va da. Atunci când avem mai puţină credinţă, atunci când încercările prin care trecem sunt mai mari, nu trebuie să deznădăjduim pentru că Domnul Hristos este cu noi. Spune Mântuitorul Hristos:
„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (In 16, 33).
Aşadar, nu trebuie să deznădăjduim, oricât de mare ar fi furtuna, că Domnul Hristos ne trece prin valurile vieţii acesteia.
Biserica este comparată cu o corabie. Ea este corabia mântuirii, care ne conduce la limanul cel bun. De multe ori, când Biserica trece prin furtuni, se întâmplă să apară mai multe bărci de salvare, care să-i ademenească pe credincioşi, spunându-le că dacă vor trece dintr-o parte în alta vor fi salvaţi. Sunt însă nişte bărci de salvare mincinoase, care nu ajung la liman. Cei care părăsesc corabia mântuirii îşi pun în primejdie nu numai viaţa, ci şi mântuirea. Să luăm deci aminte! Încercări vom avea, dar trebuie să le depăşim prin răbdare şi prin rugăciune. Şi să nu uităm niciodată că Domnul Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor.
În acord cu această pildă este şi relatarea potolirii furtunii pe mare.[3] Se spune aici că Iisus a intrat în corabie cu ucenicii Săi dorind să treacă de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. Dar pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi pe când dormea s-a iscat pe lac o furtună şi corabia se umplea cu apă şi erau în primejdie. Atunci, L-au deşteptat, zicând:
„Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” (Mt 8, 25; Mc 4, 38; Lc 8, 24).
Mântuitorul, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte mare…
Dumnezeu ne pune la încercare, dar nu ne lasă să pierim. Omul atunci când nu mai are pământul sub picioare se simte în nesiguranţă. De câte ori părăseşte pământul şi fie se urcă într-un avion, fie se îmbarcă pe un vapor, simte o teamă şi o frică mai mari decât a simţit vreodată pe pământ. Atât în aer, cât şi pe apă, omul este în mâna lui Dumnezeu. Dacă pe pământ omul se gândeşte mai puţin la Dumnezeu, atunci când este în aer sau pe apă, rugăciunea lui se intensifică pentru că are nevoie de protecţie. Numai atunci se predă deplin în grija lui Dumnezeu, care niciodată nu doarme, deşi nouă ni se pare de multe ori că Dumnezeu doarme, pentru că nu ne ascultă rugăciunea. Dar rugăciunile nu ni se împlinesc pentru că fie nu ştim ce să cerem, fie nu ştim cum să ne rugăm. Dacă spunem în rugăciunea noastră, asemenea Domnului Hristos în grădina Ghetsimani: „Nu voia Mea, ci voia Ta să fie!”,[4] atunci cu siguranţă rugăciunea ne va fi ascultată.
[1] Mc 4, 35.
[2] Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Ed. Sofia, Bucureşti, 1998, p. 202.
[3] Acest episod este relatat de sinoptici: Matei şi Luca îl menţionează în capitolul al VIII-lea, iar Marcu în capitolul al IV-lea.
[4] Mt 26, 39; Mc 14, 36; Lc 22, 42.
