Biserica – corabia mântuirii (Miercuri, Săptămâna a XIV-a după Rusalii)

de | sept. 22, 2021

Evanghelia zilei: Mc 4, 35 – 41

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: să trecem pe ţărmul celălalt. Lăsând ei mul­ţi­mea, L-au luat cu ei, aşa cum era în corabie, căci erau şi alte corăbii îm­pre­ună. Şi s-a pornit un vifor mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la cârmă dormind pe un căpătâi; L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi pasă, oare, că pierim? Atunci, sculându-se, El a certat vântul şi a zis mării: taci, linişteşte-te! Şi s-a potolit vântul şi s-a făcut linişte mare. Iar lor le-a zis: de ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: oare, cine este Acesta, că şi vântul şi marea ascultă de El?

Biserica – corabia mântuirii

După ce le-a vorbit mulţimilor în pilde, pentru că se însera, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „să trecem pe ţărmul celălalt”.[1] Dar despre ce pilde a fost vorba? Despre pilda semănă­to­rului, pe care a şi explicat-o ucenicilor Săi, despre pilda seminţei arun­cată în pământ şi despre pilda grăuntelui de muştar. Spre deosebire de Sfântul Evanghelist Marcu, la Sfântul Evanghelist Matei un întreg capitol din Evanghelia sa, capitolul al XIII-lea este dedicat vorbirii în pilde. Sunt prezentate aici nu mai puţin de şapte pilde despre Împărăţia cerurilor.

Sfântul Evanghelist Marcu, nu a fost unul din cei doisprezece apos­toli, deci nu a fost martor direct al minunilor şi faptelor săvârşite de Dom­nul Hristos; a gru­pat în Evanghelia sa predica Sfântului Apostol Petru, căci a fost ucenic al acestuia. Aşa se explică unele mici diferenţe între evangheliştii sinpotici: Matei, Marcu şi Luca. Prin urmare găsim la Sfântul Evanghelist Marcu pilda cu sămânţa aruncată în pământ, pildă care nu este consemnată de ceilalţi evanghelişti, apoi la Sfântul Evanghe­list Luca găsim pilda vameşului şi fariseului, pilda samarineanului milos­tiv şi pilda fiului risipitor, de asemenea pilde care nu le găsim în altă parte, la alţi evanghelişti, ele fiind specifice Sfântului Evanghelist Luca.

Spre deosebire de Evanghelia Sfântului Matei care s-a impus drept evanghe­listul marilor cuvântări, Evanghelia după Marcu are foarte pu­ţine cuvântări, ele fiind legate întotdeauna de faptele săvârşite de Mântuitorul Hristos, ea fiind prin excelenţă o Evanghelie a faptelor lui Iisus. Aşa tre­buie să înţelegem şi pilda cu sămânţa aruncată în pă­mânt care pre­cede relatarea potolirii furtunii pe mare. Se spune în această pildă că:

„Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui om care aruncă sămânţa în pământ, care doarme şi se scoală, noaptea şi ziua şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.” (Mc 4, 26 – 29).

Cel care seamănă sămânţa este Însuşi Fiului Omului, Mân­tui­torul nostru Iisus Hristos Care, după ce a întemeiat Biserica Sa, S-a înăl­ţat la ceruri, de-a dreapta Tatălui. Aşa a tâlcuit Sfântul Teofilact al Bulgariei cu­vân­tul „somn”,[2] şi aşa îl propovăduim şi noi. Fiul lui Dumnezeu „doar­me”, dar nu ne lasă singuri, ci este cu noi până la sfârşitul veacu­rilor.

Semănătorul doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, cu alte cuvinte prive­ghează. Noi spunem că Fiul lui Dumnezeu doarme, dar El ne ajută să trecem peste toate furtunile vieţii. Trebuie numai să îi cerem ajutorul şi El ni-l va da. Atunci când avem mai puţină credinţă, atunci când încer­cările prin care trecem sunt mai mari, nu trebuie să deznădăjduim pentru că Domnul Hristos este cu noi. Spune Mântuitorul Hristos:

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (In 16, 33).

Aşadar, nu trebuie să deznădăjduim, oricât de mare ar fi furtuna, că Domnul Hristos ne trece prin valurile vieţii acesteia.

Biserica este comparată cu o corabie. Ea este corabia mântuirii, care ne con­duce la limanul cel bun. De multe ori, când Biserica trece prin furtuni, se întâmplă să apară mai multe bărci de salvare, care să-i ade­me­nească pe credincioşi, spu­nându-le că dacă vor trece dintr-o parte în alta vor fi salvaţi. Sunt însă nişte bărci de salvare mincinoase, care nu ajung la liman. Cei care părăsesc corabia mântuirii îşi pun în primejdie nu numai viaţa, ci şi mântuirea. Să luăm deci aminte! Încer­cări vom avea, dar trebuie să le depăşim prin răbdare şi prin rugăciune. Şi să nu ui­tăm niciodată că Domnul Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor.

În acord cu această pildă este şi relatarea potolirii furtunii pe mare.[3] Se spune aici că Iisus a intrat în corabie cu ucenicii Săi dorind să treacă de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. Dar pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi pe când dor­mea s-a iscat pe lac o furtună şi corabia se um­plea cu apă şi erau în primejdie. Atunci, L-au deşteptat, zicând:

„Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” (Mt 8, 25; Mc 4, 38; Lc 8, 24).

Mântuitorul, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au în­ce­tat şi s-a făcut linişte mare…

Dumnezeu ne pune la încercare, dar nu ne lasă să pierim. Omul atunci când nu mai are pământul sub picioare se simte în nesiguranţă. De câte ori părăseşte pă­mântul şi fie se urcă într-un avion, fie se îmbarcă pe un vapor, simte o teamă şi o frică mai mari decât a simţit vreodată pe pământ. Atât în aer, cât şi pe apă, omul este în mâna lui Dumnezeu. Dacă pe pământ omul se gândeşte mai puţin la Dumnezeu, atunci când este în aer sau pe apă, rugăciunea lui se intensifică pentru că are nevoie de pro­tecţie. Numai atunci se predă deplin în grija lui Dumnezeu, care nicio­dată nu doarme, deşi nouă ni se pare de multe ori că Dumnezeu doarme, pentru că nu ne ascultă rugăciunea. Dar rugăciunile nu ni se împlinesc pentru că fie nu ştim ce să cerem, fie nu ştim cum să ne rugăm. Dacă spunem în rugăciunea noastră, asemenea Domnului Hristos în grădina Ghetsimani: „Nu voia Mea, ci voia Ta să fie!”,[4] atunci cu siguranţă ru­gă­ciunea ne va fi ascultată.

[1] Mc 4, 35.

[2] Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Ed. Sofia, Bucureşti, 1998, p. 202.

[3] Acest episod este relatat de sinoptici: Matei şi Luca îl menţionează în capitolul al VIII-lea, iar Marcu în capitolul al IV-lea.

[4] Mt 26, 39; Mc 14, 36; Lc 22, 42.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Biserica – corabia mântuirii (Miercuri, Săptămâna a XIV-a după Rusalii)
Biserica – corabia mântuirii (Miercuri, Săptămâna a XIV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...