Vă invităm să descoperiți una dintre cele mai impunătoare biserici de lemn din județul Cluj, un monument istoric valoros și reprezentativ cu care ne putem mândri și care poate ușor rivaliza cu edificii mult mai cunoscute din Maramureș sau Sălaj. Biserica din Așchileul Mic domină satul prin amplasarea pe un promotoriu, prin dimensiunile sale și prin detaliile arhitectonice: turnul elansat de 20 metri, cele 4 turnulețe de la baza fleșei, acoperișul conic al scărilor pridvorului și existența unui frumos pridvor pe trei laturi.

Anul 1801, înscris pe ancadramentul intrării, alături de menționarea numelui Milvonyan Ioan, este general acceptat ca moment al ridicării edificiului. Însă, unii cercetători cred că a fost construit mai devreme, în jurul anilor 1760, și că 1801 ar marca, de fapt, momentul unor reparații și adăugiri. Un argument este faptul că prin 1796 o biserică din această localitate a fost donată satului Sava, ceea ce înseamnă că sătenii aveau deja alta pe care o foloseau.

Biserica se înscrie în tipologia edificiilor de lemn religioase din zonă în ceea ce privește modalitățile de construire și planimetria, individualizându-se prin amplasarea intrării pe latura de vest, nu pe cea sudică ca în majoritatea cazurilor. Eleganța liniilor este dublată la exterior de decorul sculptat, prezent la nivelul colonetelor pridvorului cu profil clasic, la brâul înconjurător în torsadă și la consolele ce pot reprezenta capete de cal stilizate. Baghete simple înfrumusețează ancadramentul intrării, iar în interior colonete cu caneluri separă registrele iconostasului. Accesul la bisericuță se face pe sub o poartă sculptată în 1987 în lemn de stejar de către cunoscutul meșter Teoader Bârsan, din Maramureș.

Monumentul a fost îmbogățit cu pictură murală în 1806 de Ioan Pop din Unguraș (azi Românași), conform inscripției în litere chirilice din altar, ce consemnează următoarele: „Îngerilor s-au numit Hramul să-l păzească tot neamul și s-au zidit din znob prin credința și strădania bunilor dintr-acest sat Așchileu în zilele Înălțatului și pururea polomnicului împărat Francisc Sfânta Pravoslavnică Episcopie Escelenței Sale Ioan Bob vlădicul Făgărașului și a toată Țara Ardealului subt protopopul Ioan Muntean din Jula preotul satului Antoniu Kifor și s-au zugrăvit prin mine umilitul zugrav Ioan Pop din Unguraș 1806.” Cunoscut muralist și iconar, acesta a fost activ în zona Sălajului la finalul sec. al XVIII-lea și începutul celui următor, fiind chemat să împodobească cu pictură și câteva edificii din zona Clujului. În pronaos sunt reprezentate Pilda fecioarelor înțelepte și nebune, Jertfa lui Avraam, și Sfinții Constantin și Elena. În naos apar scene din Vechiul şi Noul Testament. În altar au fost reprezentaţi sfinţi părinţi pe pereţi, precum şi scene din Ciclul Hristologic. Iconostasul impunător este structurat pe mai multe registre, delimitate prin colonete clasice: icoanele prăznicar din primul registru, apoi şirul apostolilor și o Răstignire. Uşile împărăteşti sunt decorate cu imaginile celor patru evanghelişti și o Bunăvestire.

În patrimoniul monumentului se păstrează câteva icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea, rămase probabil de la vechea biserică. Se remarcă un Deisis cu o inscripţie de donare care menţionează anul 1747 – „Această (sfântă) icoană au plătit Popa Luca cu feciorii lui din Aşchileu”. Pictura chivotului de lemn de pe masa altarului a fost realizată în anul 1843 de către pictorul zugrav Simion Măritsan. Datorită eforturilor părintelui paroh Gheorghe Șanta, monumentul a fost supus unor restaurări importante, realizate în mai multe etape între 2002-2012. Cel mai mult s-a intervenit la exterior, astfel că, în prezent, biserica de lemn din Așchileul Mic arată impecabil, fiind un adevărat exemplu în acest sens. S-au restaurat, totodată, ușile împărătești, în cadrul unui proiect mai amplu desfășurat la nivelul județului Cluj, dar și icoanele pictate pe lemn.

Regretul părintelui paroh este că acest amplu proces nu s-a finalizat și cu restaurarea ansamblului de pictură și a iconostasului, acoperite în prezent de foiță japoneză. Acestea așteaptă mâna specialistului restaurator pentru a le reda frumusețea de altădată. Lăcașul a fost în folosință până în 1993, când se ridică biserică de zid în sat. În prezent comunitatea din sat se reunește doar o dată pe an la biserica de lemn.