Biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure și-a prăznuit sfântul ocrotitor

de | ian. 25, 2021

Biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure și-a sărbătorit hramul, luni, 25 ianuarie 2021, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, preotul paroh Mihai Răzvan Bogdan, păstorul comunității din Săcel, Muntele Săcelului și Moara de Pădure, preotul Horea-Nicolae Baciu, parohul comunității din Geaca, și preotul Dragoș Socaciu, de la Capela Spitalului de Ergoterapie din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Sfântul Grigorie Teologul și frumusețea cuvântului”, pornind de la troparul sfântului, care exprimă acest adevăr:

 „Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Deci, roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.”

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

Scurt istoric

Construcția noii biserici din lemn a început în toamna anului 2015 și a venit ca o necesitate resimțită de credincioșii din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure, a Parohiei Săcel, județul Cluj. Drumul pe care îl aveau de străbătut până la vechea biserică, din deal, era extrem de greu, mai cu seamă toamna târziu și iarna.

Biserica veche s-a clădit sus pe munte, acolo unde, în anii 80-90 se găsea vechea vatră a comunității, ce număra aproximativ 250 de persoane. Cu timpul zona s-a depopulat, iar credincioșii rămași în filie au fost nevoiți să străbată pe jos aproximativ 3 km de drum forestier, care, mai ales iarna, era impracticabil.

Astfel, la dorința lor, s-a reușit construirea unei noi biserici, cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Lăcașul de cult a fost ridicat din lemn de brad, pe talpă de stejar, în stil bizantin, având o suprafață de 90 mp.

În anul 2019, cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările efectuate la noul lăcaș de slujire și a oficiat prima Sfântă Liturghie.

În prezent, biserica se află la stadiul finisajelor interioare, după cum a declarat parintele paroh Mihai Răzvan Bogdan.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: pr. Benedict Both

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferința preoțească de toamnă, în Protopopiatul Gherla

Conferința preoțească de toamnă, în Protopopiatul Gherla

Preoții din Protopopiatul ortodox Gherla s-au întrunit joi, 2 noiembrie 2017, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Ședința a fost prezidată de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Potrivit prevederilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, tema...

Simpozion al profesorilor de catehetică și omiletică

Simpozion al profesorilor de catehetică și omiletică

Departamentul de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara a organizat întâlnirea anuală a profesorilor universitari de catehetică şi omiletică din România. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 29-31...

Lansare de carte la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansare de carte la Muzeul Mitropoliei Clujului

Este biblic să botezăm copii? La această întrebare răspunde teologul Mihai Coste, în volumul cu același titlu, care se va lansa mâine de la ora 19, la Muzeul Mitropoliei Clujului. La eveniment vorbi părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, titularul catedrei  de Noul...

Patriarhul Justinian, evocat în cadrul conferinței de la Năsăud

Patriarhul Justinian, evocat în cadrul conferinței de la Năsăud

Marți, 31 octombrie, preoții din Protopopiatul Năsăud s-au reunit în oraşul academicienilor în cadrul conferinței preoțeşti de toamnă. Evenimentul  a debutat cu slujba de Te-Deum, săvârşită în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae" din Năsăud, la care a asistat...