Biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure și-a prăznuit sfântul ocrotitor

de | ian. 25, 2021

Biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure și-a sărbătorit hramul, luni, 25 ianuarie 2021, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, preotul paroh Mihai Răzvan Bogdan, păstorul comunității din Săcel, Muntele Săcelului și Moara de Pădure, preotul Horea-Nicolae Baciu, parohul comunității din Geaca, și preotul Dragoș Socaciu, de la Capela Spitalului de Ergoterapie din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Sfântul Grigorie Teologul și frumusețea cuvântului”, pornind de la troparul sfântului, care exprimă acest adevăr:

 „Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Deci, roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.”

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

Scurt istoric

Construcția noii biserici din lemn a început în toamna anului 2015 și a venit ca o necesitate resimțită de credincioșii din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure, a Parohiei Săcel, județul Cluj. Drumul pe care îl aveau de străbătut până la vechea biserică, din deal, era extrem de greu, mai cu seamă toamna târziu și iarna.

Biserica veche s-a clădit sus pe munte, acolo unde, în anii 80-90 se găsea vechea vatră a comunității, ce număra aproximativ 250 de persoane. Cu timpul zona s-a depopulat, iar credincioșii rămași în filie au fost nevoiți să străbată pe jos aproximativ 3 km de drum forestier, care, mai ales iarna, era impracticabil.

Astfel, la dorința lor, s-a reușit construirea unei noi biserici, cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Lăcașul de cult a fost ridicat din lemn de brad, pe talpă de stejar, în stil bizantin, având o suprafață de 90 mp.

În anul 2019, cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările efectuate la noul lăcaș de slujire și a oficiat prima Sfântă Liturghie.

În prezent, biserica se află la stadiul finisajelor interioare, după cum a declarat parintele paroh Mihai Răzvan Bogdan.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: pr. Benedict Both

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conf. univ. dr. Vasile Timiș în conferință la Zalău

Conf. univ. dr. Vasile Timiș în conferință la Zalău

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, reia întâlnirile în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Joi, 28 ianuarie 2016, de la ora 17.00, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al...

Unirea Principatelor Române sărbătorită la Oslo, Norvegia

Unirea Principatelor Române sărbătorită la Oslo, Norvegia

Duminică, 24 ianuarie 2016, cu prilejul aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohiei ortodoxe române din Oslo, Norvegia, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, împreună cu...

Faza locală a olimpiadei de religie, la nivelul județului Cluj

Faza locală a olimpiadei de religie, la nivelul județului Cluj

Circa 300 de elevi din județul Cluj au participat sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locală a Olimpiadei de Religie. Concursul destinat elevilor din clasele VII-XII s-a desfășurat în șase centre de concurs: Dej, Gherla, Huedin, Câmpia Turzii, Turda și...

Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Cluj-Napoca

Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Cluj-Napoca

Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca și-a sărbătorit  duminică, în 17 ianuarie 2016 hramul, în ziua de prăznuire a marelui sfânt.  Credincioșii de pe Strada Soporului au primit sâmbătă, în ajunul  sărbătorii,  vizita Mitropolitului Andrei, care a...

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului

La sediul Arhiepiscopiei Clujului vor avea loc sâmbătă, 23 ianuarie 2016, ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale. Acestea vor fi prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Se va discuta activitatea pe anul trecut de la nivelul celor...