Biserica din filia Târgușor a Parohiei Sâmboieni din Protopopiatul Gherla, resfințită de PS Benedict Bistrițeanul

de | aug. 17, 2024

Sâmbătă, 17 august 2024, credincioșii din filia Târgușor a Parohiei Sâmboieni din Protopopiatul Gherla, au avut bucuria de a primi binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Evenimentul a început la ora 08:30, cu resfințirea bisericii din localitate, lăcaș ce a beneficiat în ultimii ani de un amplu proces de renovare și restaurare.

După slujba de resfințire, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe o scenă amplasată în proximitatea bisericii, fiind înconjurat de un impresionant sobor de preoți. În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, inspirat de pericopa evanghelică a zilei. Pornind de la cuvintele Mântuitorului „Cine nu adună cu Mine, risipește”, Preasfințitul Părinte Benedict a prezentat credincioșilor cele trei niveluri de viețuire ale omului, oferind o profundă reflecție asupra importanței trăirii în comuniune cu Hristos.

Să fim atenți, pornind de la ceea ce Domnul ne spune astăzi, la comportamentul nostru. Să fim atenți în ce sens? Dacă în ceea ce facem noi nu adunăm împreună cu Domnul, vom risipi. Asta înseamnă că, la un moment dat, când tragem linie, nu va rămâne mare lucru din tot ceea ce am investit, din tot ceea ce am căutat să facem pentru a deveni, într-un fel, mai puternici, să fim mai mari. Și am zis că există trei niveluri:

Nivelul material: Dumnezeu ne dă bunăstare pentru a împărți cu ceilalți, nu doar pentru a ne crește standardele de viață și a o duce tot mai bine. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că o ducem mai bine astăzi decât ieri și decât anul trecut, dar, în același timp, să înțelegem că, dacă avem mai mult, trebuie să facem părtășie cu ceilalți. Bucuria vine numai atunci când faci părtășie cu ceilalți, când împarți cu ceilalți.

Nivelul sufletului sau emoțional: Investiția în familia noastră. Să ne creștem copiii împreună cu Domnul, nu doar ca ai noștri, ci mai ales ca ai Domnului. Pentru că, dacă Domnul este prezent în educația pe care le-o oferim, ei își vor găsi drumul. Ei vor căpăta esențialul. Și noi vom fi câștigați. Și ei vor fi câștigați. Și nu vom risipi, așa cum ne avertizează Domnul.

Nivelul spiritual: Să fim atenți să nu facem cele bune doar pentru a părea mai grozavi, mai deosebiți în ochii lui Dumnezeu sau în ochii oamenilor. Să ne asigurăm că, în spatele unei vieți evanghelice, unei vieți în spiritul celor vestite de Domnul, Îl aflăm pe El, care este sursa a tot binele, sursa bucuriei și sursa împlinirii.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii grupului vocal Synavlia, contribuind astfel la frumusețea slujbei.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a acordat mai multe distincții celor care s-au remarcat prin activitatea lor în slujba Bisericii. Preotul paroh Sergiu Cozmin Păcurar a fost ridicat la rangul de sachelar, în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară. Epitropul filiei Târgușor, domnul Camil Emil Rusu, a primit ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, iar domnul Fărcaș Ioan a fost distins cu ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, doamna Dimitriu Delia Gabriela a fost onorată cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. În plus, mai mulți ctitori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

În semn de recunoștință, preotul paroh Sergiu Cozmin Păcurar a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, ocrotitorul bisericii recent resfințite.

La eveniment au participat numeroase oficialități civile și militare, precum și credincioși din localitate și din împrejurimi, contribuind astfel la o zi de mare bucurie duhovnicească pentru întreaga comunitate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Nima

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Nima

La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, sâmbătă, 14 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Ortodoxă Nima, Protopopiatul Dej, județul...