Biserica din localitatea bistrițeană Jelna, târnosită de Mitropolitul Clujului

de | iul. 26, 2015 | Actualitatea religioasă

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit în Duminica a 8-a după Rusalii, biserica ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna.

Momentul a avut loc înainte de oficierea Sfintei Liturghii și a presupus, așa cum prevede ritualul, ungerea bisericii cu Sfântul și Marele Mir, în exterior, cât și în interior și stropirea ei cu apă sfințită. În cadrul slujbei de sfințire au fost așezate în piciorul sfintei mese sfinte moaște.

La finalul slujbei a fost oficiată Sfânta Liturghie, pe altarul de vară construit în curtea bisericii, la slujbă 8fiind prezente oficialități locale și județene. A slujit alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un sobor de peste 30 de preoți, veniți împreună cu credincioșii lor din satele și localitățile învecinate. Toți cei prezenți la această sărbătoare au primit din partea ierarhului, îndemnuri folositoare pentru mântuirea lor:

Pentru implicarea în zidirea locașului de cult, părintele paroh Vasile Sămărtean și primarul din localitate Florin Simionca au primit din partea Mitropolitului Andrei, Crucea transilvană. Au fost acordate și diplome de aleasă cinstire consiliului și comitetului parohial.

La finalul Sfintei Liturghii, cu toții au putut trece prin sfântul altar să se închine și să înconjoare sfânta masă. Acesta este un ritual care are loc doar în cazul sfințirii unei bisericii.

Biserica ortodoxă din Jelna a fost construită în ultimii 9 ani. Piatra de temelie a fost pusă în 2006, an în care au început și lucrările de ridicare și amenajare  a ei. Arhitectura sa a fost realizată în stil grecesc, iar pictura a fost făcută de artistul iconar Gheorghe Croitoru.

Ultimele articole

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...