Biserica din Lucăceşti, târnosită după 92 de ani de la construire

de | oct. 9, 2017

Duminică, 8 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire bisericii parohiei Lucăceşti, Protopopiatul Chioar, urmată de Sfânta Liturghie, în sobor de 30 de preoţi şi diaconi.

          Întâmpinarea ierarhului a fost făcută în faţa bisericii, de primarul Ioan Mătieş al comunei Mireşu Mare, membri ai Consiliului Parohial şi un grup de tineri. Ridicată între anii  1920-1925, de credincioşii parohiei Lucăceşti, din cărămidă arsă, pe fundaţie de piatră, biserica din această localitate nu a fost târnosită până duminică, 8 octombrie 2017.

Slujba de târnosire a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, ca urmare a unor ample lucrări de refacere în exteriorul, cât şi în interiorul sfântului locaş, executate sub îndrumarea preotului paroh Florin Petru Sălăgean. Este vorba de refacerea acoperişului şi a jgheaburilor, renovarea exteriorului clădirii bisericii, construirea de garduri împrejmuitoare din beton şi oţel, precum şi alei de acces, executarea unui drenaj pentru evacuarea apelor şi eliminarea igrasiei, refacerea pereţilor interiori, de la faza de retencuire până la cea de finalizare a picturii, turnarea de şape autonivelante, construirea instalaţiilor electrice noi, pe bază de cupru, construirea instalaţiei de încălzire pe bază de panouri radiante ceramice, montarea de geamuri cu sticlă termopan tip vitraliu, înlocuirea uşilor, pictarea integrală în tempera grasă, construirea unei catapetesme noi din lemn sculptat şi pictarea întregului registru de icoane, pardosirea cu plăci de granit a întregii biserici, achiziţionarea de mobilier şi candelabre noi, refacerea Sfântului Altar după noile cerinţe şi a Sfintei Mese.

Slujba de târnosire a fost făcută după rânduiala Bisericii Ortodoxe, cu punerea în piciorul Sfintei Mese a Sfintelor Moaşte de Sfinţi Mucenici şi a Documentului de Sfinţire, ungerea cu Sfântul  şi Marele Mir, punerea în cele patru colţuri a icoanelor celor patru Sfinţi Evanghelişti. A fost unsă biserica cu Sfântul şi Marele Mir în exterior şi interior, precum şi pictura iconostasului. Hramul bisericii este Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioşilor în ce constă fiecare parte a sfinţirii bisericii.  Lucrările de refacere a bisericii au început în anul 2011.

Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta Liturghie, pe o scenă amenajată în curtea interioară a bisericii.  În soborul slujitor s-au aflat pr. Nicolae Petruş, protopopul de Chioar, pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc, preoţi de mir din parohiile învecinate. Un număr foarte mare de credincioşi din localitate a asistat la Sfânta Liturghie, dar şi veniţi din satele învecinate pentru a se ruga împreună cu ierarhul. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de Muzică Psaltică „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură la Evanghelia duminicii:

          „Să dăm timpului valoare , să sfinţim timpul, să sfinţim anii vieţii noastre, să ne formăm ca să fim de folos societăţii şi ţării noastre”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. „Dacă vom rămânea cu Dumnezeu, va fi şi Mântuitorul cu noi ca şi cu femeia văduvă, care şi-a pierdut speranţa şi şi-a regăsit bucuria, liniştea, zâmbetul şi lumina. Să reţinem din pericopa evanghelică de astăzi că Dumnezeu, în durere şi în bucurie, în suferinţă multă şi în fericire este cu noi. Să-i simţim prezenţa şi să-i înţelegem minunile din viaţa noastră. Fiecare dintre noi este o minune a lui Dumnezeu unică pe pământ. Cu un destin, cu un rol, cu un scop am fost trimişi. Niciunul n-am venit întâmplător”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop.

În semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din parohia Lucăceşti, Protopopiatul Chioar, timp de 18 ani de când slujeşte aici, preotul paroh Florin Petru Sălăgean a fost distins cu titlul de iconom stavrofor.

Diplome de vrednicie au primit și membrii Consiliului Parohial, primarul Ioan Mătieş, precum şi pictorii Marius Cioran şi Daniel Burnar.

Andrei Fărcaş

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA