Biserica din Șirioara, resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

de | aug. 30, 2020

În Duminica a 12-a după Rusalii (a Tânărului bogat), 30 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Șirioara, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a resfințit Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur” din localitatea Șirioara, care, în ultimii ani, a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Apoi, a binecuvântat noul altar de vară, construit în curtea lăcașului de cult, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, preotul paroh Radu Viorel Petri, secretarul Protopopiatului Beclean, preotul Lucian Badale, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Bogăția care rămâne”.

La chinonic, Cristina Fechete, absolventă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, fiică a satului, a interpetat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Radu Viorel Petri, cu dreptul de a purta crucea pectorală. Epitropul parohiei, Lucian Coman, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și toți ceilalți binefăcători.

Slujba a fost oficiată în prezența a sute de credincioși, a fiilor satului și a autorităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Tot astăzi, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială din Șirioara și a sfințit troița amplasată în fața casei.

Victimele Dictatului de la Viena, pomenite în toate bisericile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit o ectenie specială, iar la finalul slujbei a oficiat slujba parastasului pentru preoteasa Anamaria Silvia (soția preotului paroh), pentru academicianul Emilian Popescu si pentru toți cei care au murit, au fost închiși și expulzați sau au suferit în urma Dictatului de la Viena, de la a cărui punere în aplicare se împlinesc astăzi 80 de ani.

Citește și Toți cei care au murit sau au suferit în urma Dictatului de la Viena, pomeniți duminică în bisericile din Arhiepiscopia Clujului

Istoricul bisericii

Biserica din Șirioara, cu hramul „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur”, a fost construită în anul 1953, în timpul păstoririi preotului Ioan Lemeni, fiind sfințită în toamna aceluiași an. În anul 2007 lăcașul de cult a fost împodobit cu pictură în tehnica tempera.

Din luna decembrie 2009, Parohia Șirioara și Filia Sâniacob sunt păstorite de preotul Radu Viorel Petri, sub coordonarea căruia în ultimii ani au fost efectuate lucrările de renovare și înfrumusețare.

Mai multe detalii AICI  

În Duminica a 12-a după Rusalii (a Tânărului bogat), 30 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 30 august 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA