Biserica din Zorenii de Vale, târnosită de Mitropolitul Clujului

de | mai 23, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 23 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din localitatea Zorenii de Vale, județul Cluj. 

Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, după opt ani de la punerea pietrei de temelie.

În continuare, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de cult, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, duhovnicul Mănăstirii Cășiel, protosinghelul Serafim Bădilă, preotul paroh Iustin Câmpean, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Răbdare și îndelungă răbdare”, pornind de la exemplul de tărie și răbdare al slăbănogului de la Vitezda, care a așteptat vreme de 38 de ani să se tămăduiască.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diacon Dorin Lucian Falub, pe seama Parohiei Leurda, din Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, interpreta de muzică populară Diana Haja și grupul de tineret al parohiei au interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate desfășurată în cei 46 de ani de slujire pastorală, dintre care 43 de ani în Parohia Mociu, ÎPS Părinte Andrei i-a acordat părintelui paroh Iustin Câmpean „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

De asemenea, primarul comunei Mociu, Vasile Focșa, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, viceprimarul Claudiu-Daniel Ghirișan a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, arhitectul Cristina Bârlădeanu a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar doamna preoteasă Elena Câmpean a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Membrii Comitetului și Consiliului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

În încheiere, preotul paroh Iustin Câmpean a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. Totodata, Înaltpreasfinției Sale i-a daruit o plachetă comemorativă și un album cu istoricul bisericii.

Slujba a fost oficiată în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru încetarea pandemiei de COVID-19, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

 

Scurt istoric

Noul lăcaş de rugăciune, ocrotit de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, deserveşte comunitatea ortodoxă a filiei Zoreni, din Parohia Mociu I, Protopopiatul Cluj I.

Piatra de temelie a fost pusă la data de 8 iunie 2013, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, iar lucrările au fost finalizate în anul 2019, prin grija și jertfelnicia părintelui paroh Iustin Câmpean și a credincioșilor din Zorenii de Vale și Mociu.

Biserica este împodobită cu pictură în tehnica fresco, realizată de pictorii Claudiu Mihăilă și Dumitru Mihăilă.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Primii colindători, la redacția Radio Renașterea

Primii colindători, la redacția Radio Renașterea

Astăzi, 11 decembrie 2015,  am primit colindători la Radio Renașterea,  veniți  tocmai de departe.  Cu obraji îmbujorați, chipuri senine si glasuri de clopoței, imbrăcați cuminte in strai popular, o ceată de copii veseli s-a oprit la noi in prag. Elevii Școlii...

10 000 de persoane beneficiază de ajutor din partea Arhiepiscopiei Clujului

10 000 de persoane beneficiază de ajutor din partea Arhiepiscopiei Clujului

Într-o vreme în care tot mai multe familii din România trăiesc sub pragul sărăciei, Arhiepiscopia Clujului încearcă să le vină în ajutor celor nevoiași, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Astfel, în Eparhie se desfășoară peste 40 de proiecte sociale, menite să...

Regal cultural la Zalău

Regal cultural la Zalău

În seara zilei de joi, 10 decembrie 2015, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă a județului Sălaj din Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe “Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Auditoriul a...

Festivalul de colinde „Episcop Nicolae Ivan”, mâine la Cluj

Festivalul de colinde „Episcop Nicolae Ivan”, mâine la Cluj

Faza pe Mitropolie a festivalului-concurs de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” se va desfășura maine, 12 decembrie, la Cluj-Napoca. Evenimentul, aflat la cea de-a cincea ediție, va avea loc de la ora 10:00, în sala Auditorium Maximum a...