Biserica în sprijinul familiilor românilor decedați în Italia. Sprijin financiar de urgență la inițiativa Patriarhului României

de | sept. 2, 2016

La inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,  membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, în şedinţa din data de 1 septembrie 2016 au aprobat acordarea sumei de 3000 lei pentru familiile îndoliate din Italia. Astfel, fiecare familie, a celor 11 români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului, va primi sprijin financiar din partea Patriarhiei Române.

Biserica Ortodoxă Română a fost alături de românii afectați de cutremur încă de la primele ore de la producerea dezastrului. Prin intermediul Biroului de Presă, Patriarhul României a adresat un mesaj de compasiune poporului italian.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin persoana Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, și a preoților ortodocși români din peninsulă, a fost alături de românii afectați de cutremur. În data de 26 august 2016, Eparhia Italiei a organizat o colectă de fonduri pentru ajutorarea românilor aflați în nevoi. De asemenea, Preasfinția Sa a fost prezent duminică, 28 august 2016, în spitalul din Rieti, Italia, unde erau internați mai mulți români. În aceeași zi, a fost oficiată și slujba Parastasului pentru cei trecuți la Domnul în urma tragicului eveniment.

Rugăciunile și ajutorul dat românilor continuă în Patriarhia Română. Astăzi, 2 septembrie 2016, la Catedrala Patriarhală din București a avut loc o slujbă de pomenire pentru victimele cutremurului din Italia.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Antimise noi pentru toate bisericile din Municipiul Cluj-Napoca

Antimise noi pentru toate bisericile din Municipiul Cluj-Napoca

Preoții din întreg municipiul Cluj-Napoca s-au întâlnit joi, 15 iunie 2017, în ședință lunară, la sediul Arhiepiscopiei. După o rugăciune de mulțumire, săvârșită în capela Seminarului Teologic, clerii s-au reunit în Sala „Nicolae Ivan” pentru a discuta principalele...

Sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare

Sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare

Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat în această dimineață o sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare, în urma lucrărilor de reabilitare ce au avut loc în ultimii 10 ani. La finalul slujbei, copiii au susținut un spectacol cu pricesne și poezii ale...

Sărbătoare la Mănăstirea Floreşti, Cluj

Sărbătoare la Mănăstirea Floreşti, Cluj

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului" din Floreşti, judeţul Cluj, l-a prăznuit pe Cuviosul Onufrie cel Mare, ocrotitorul Aşezământului pentru copii din incita ansamblului monahal, informează ziarul Lumina. Sărbătoarea a început în ajun cu slujba privegherii până...

Lansare de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansare de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Editura Școala Ardeleană organizează lansarea volumelor Căderea în adâncuri și Întrupări ale prof. dr. Dumitru Zdrenghea. Evenimentul cultural va avea loc vineri, de la ora 18:00 la Muzeul Mitropoliei Clujului, din Piața Avram Iancu, nr. 18, în prezența...